Pe aripi de înger

Pe aripi de înger alerg făr-oprire, pe nori mi-este pasul ce azi îl grăbesc,
Cu vise-aprind dorul în piept ce mă arde, îl sting cu speranța că-ndată sfârșesc.

Vorbesc și cu vântul ce-apare în față, străbat timpul care se-arată cu greu,
N-am teamă căci vântul ascultă în toate, de-al meu Domn căci este un viu Dumnezeu.

Străbat suferința ce-aleargă spre mine, privirea-mi străpunge-a ei clipe pustii,
Căci nimeni nu poate aici să-mi oprească dorința de-a merge pe străzi aurii.

Ascult doar de glasul ce strigă din ceruri, îmi mângâie dorul, e blând, e duios,
Căci cel ce se-aude, aprins mă iubește, El este iubire, El este Hristos.

Trec vârful de munte ce-ntruna se-nalță, mânia lui rece nu stă-n fața mea,
Căci trece de ape, de nori și de stele, al meu vis în care opriri n-ar avea.

N-am teamă de nimeni, la cârmă-i iubirea, văzută pe cruce, mi-aduce puteri,
În inimă-mi este o floare-nflorită, cu ea-mi sunt azi clipele doar primăveri.

Urc dealul ce-odată stropit cu sfânt sânge, era pentru mine, să fiu astăzi viu,
Să am mântuirea ce este aproape, cu-al ei început ce nu este-n pustiu.

Privesc înainte spre zările-albastre, și nu las trecutul pe urme să-mi stea,
Doar cerul mi-e țintă, doresc veșnicia, să fiu unde veșnic cu Domnul voi sta.
Amin.