text Poezii crestine

Pavel întâia Ep. c. Tesaloniceni cap 5

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Pavel întâia Ep. c. Tesaloniceni cap. 5.


Cât despre vremi și soroace a vă scrie
Nu e necesar
Fiindcă știți că ziua Domnului
Nu întârzie în zadar
Ea vine peste toți
Ca noaptea niște hoți
Când se va zice ”Pace și liniște”
O prăpădenie neașteptată va veni peste ei
Dar voi fraților nu sunteți în întuneric ci în lumină toți
Astfel că ziua aceea nu vă va surprinde
Ca un hoț
Fiind toți fii ai luminii și-ai zilei
Deaceea să așteptăm venirea Domnului Milei
Nu ca cei din lume ce n-au fapte bune
Cei ce dorm noaptea cu cei ce se îmbată
Ce-i așteaptă moartea
Încât sunt demni de-o dreaptă judecată
Noi să îmbrăcăm platoșa credinței și dragostei
Și care are coif nădejdea mântuirii
Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie
Nici la răutatea împotrivirii pentru orice fricos
Ci tocmai la mântuirea prin Isus Cristos
Cel care pentru noi a murit
Luceafărul strălucitor de la răsărit
Astfel că fie că veghem fie că dormim
Să trăim împreună cu El
Deaceea mângâiați-vă unii pe alții cum și
Faceți dealtfel
Vă rugăm să priviți bine
Pe cei ce se ostenesc pentru voi
Pe cei ce vă cârmuiesc în Domnul
Cel Ce le va face toate noi...
Trăiți în pace între voi
Fără vre-un cuget de-a da înapoi
Să mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială
Îmbărbătați pe cei deznădăjduiți
Sprijiniți pe cei slabi și pe
Cei ce zac de boală
Fiți răbdători și-o să trăiți
Ca fii ai Tatălui iubiți
Să nu răspundeți cu rău pentru rău
Ci faceți între voi numai bine
Cât și față de toți
Ca să nu suferiți rușine!
Bucurați-vă întotdeauna,
Și mulțumiți pentru toate lucrurile
Celui Preaînalt

Rugați-vă neîncetat
Căci asta e voia Lui DUMNEZEU în ce vă privește
Nu stingeți Duhul și nu disprețuiți prorociile!
Cercetați toate lucrurile și tot ce e bun păstrați
Feriți-vă de tot ce vă pare rău
Să vă sfințească al păcii Dumnezeu
Pe deplin și duhul vostru
Sufletul și trupul vostru să fie găsite întregi
Fără prihană la venirea în jos
A Domnului nostru Iisus Cristos
Cel Ce v-a chemat este credincios
Și însuși El va face acest lucru
Fraților cântații-i Lui cântece noi
Și rugați-vă des și pentru noi
Spuneți sănătate fraților cu o sfântă
Sărutare
Fiindcă mântuirea voastră e mare
Harul Domnului Cristos Isus să fie cu voi
Că toate vi le-a dat îndeajuns

Blându Ioan
12.04. 2025.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>