Pasul sortit nemuririi

Să vezi cum te stingi şi să nu faci nimic?
Să-ţi dai viaţa clipei fugare?
Să-ţi vezi neputinţa: din mic spre mai mic
din rău în mai rău...nu te doare?

Intrat pe traseul acestei vieţi,
Să n-ai ideal decât tristul cavou?
O zi fericit, alte trei cu tristeţi,
Nici start, nici traseu, nici potou...

Să-ţi pui conştiinţa pe-o pală de vânt
trăind -zici- ca toţi muritorii?
Să n-ai nici un scop, nici un ţel, nici un gând
lăsându-te pradă erorii?

Tu n-ai doruri mari: să trăieşti fericit
aşa cum trăieşte şi gloata,
Iar altei vieţii de-o să-i fii rânduit?
Tu...îţi luaseşi răsplata.

Triste nădejdi îţi aduni..spui răstit:
" Nu-mi părăsesc fortăreaţa! "
Indiferent te petreci surghiunit
comprimi spaţiul şi timpul, pierzi viaţa.

Duci ca povoară anticul blestem,
Eşti servul lui în trăire,
Spre altă viaţă te chem, da, te chem,
Prinde-te-n marea iubire!

Totul primi-va în tine un rost,
Lasă-ţi de-a valma trecutul,
Prinde-te-n ce va veni, tot ce-a fost
o să se-ngroape cu lutul.

Vino aproape, supune-ţi acum
gândul din spatele firii,
Fă primul pas pe al vieţii nou drum,
Pasul sortit nemuririi.