text Poezii crestine

Pasul ruginilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics
Pasul ruginilor

În fiecare sfârșit de august, mă urc la Pasul ruginilor,
acolo unde soarele mângâie vara cu raze blânde și prietenoase,
unde vântul își face simțită prezența,
parcă împingând ușor trupul verii încărcat de roade coapte, dulci
pe care le aduce
ca întâmpinare, sorei mai mici dar bogate,
cu jupoane arămii și aur,
mirosind a vii ce se grăbesc să-și arate roadele.
Vântul suspină în fața toamnei părăsind vara,
și după vechiul obicei,
se apropie emoționat de frumusețea ei, respirând
aproape de fața-i, miresmi aduse de pe dealuri,
deținătoare de câțiva stropi de rouă,
ce-au vrut să fie martorii predării ștafetei dintre cele două surori.
Cu ochi plânși în rugini, vara se-apleacă
într-o frumoasă reverență șoptindu-i: Bun venit!
Pleacă,
însoțită temporar de vântul ce-o abandonează la poarta
pe care intrase conștientă că acestea sunt zilele
pe care le mai are de trăit în splendoarea primită.
Vântul se-ntoarce curtenitor, trage aer în piept,
gata să-i cânte în strune toamnei cu ochii în ploi,
acoperită de primele haine ale frunzelor cu chip de aur și aramă.
Plouă des, cu răbdare, ploaia și-a început drumul ce-l are de parcurs câteva luni...

Îndrăznesc să visez la întâlnirile sporadice dintre ea și vară,
pe care o mai cheamă la plimbări pe malul râurilor, lacurilor, oceanului...

Alexandrina Tulics, august 2022 -Delafield

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>