Păstrează-ţi vrednicia...

Păstrează-ţi vrednicia, pecetea ascultării
Ce ţi-a sădit Stăpânul în trupul muritor
Cu cât o porţi cu cinste, în haina dedicării
Cu-atât îţi e speranţa de-un trainic Viitor.

Păstrează-ţi vrednicia! Tu porţi un Nume veşnic
Eşti înfiat cu Sânge, spălat în palma Sa.
Fii demn de-ai spune: "Tată", trăind a Sa povaţă
Ca pururea în lume să-l poţi în greu purta.

Păstrează-ţi vrednicia, lucrând cu sârguinţă
Când ceilalţi par astăzi în vie osteniţi
Căci fi-vei răsplătit în semn de biruinţă
Şi-aici în umilinţă. şi-n Raiul mult dorit.

Păstrează-ţi vrednicia în lumea de păcate
Şi cugetul în toate să-ţi fie nepătat
Căci gândul, vorba, timpul şi ale vieţii fapte
Omoară sau ridică un suflet însetat.

Podoaba demnităţii ce o pătezi în lume
Ţi-e dreptul ce îl vinzi pe lucruri de nimic.
Pierdut pe totdeauna e-al slavei veşnic nume
De care nu eşti vrednic prin viaţa ce-ai trăit.

Păstrează-ţi vrednicia, căci ale vieţii urme
Nicicând nu vor fi şterse în al uitării-abis,
Ci-odată, negreşit, vor sta ca mărturie!
Ţi-e traiul o cărare spre Iad sau Paradis?!

Păstrează-ţi vrednicia, credinţa neştirbită
Ce-a fost lăsată-odată, comoară pentru sfinţi
În lacrimi e născută, cu sânge e săpată
Şi-n foc e oţelită, prin încercări fierbinţi.

Păstrează-ţi vrednicia pân' la sfârşit de cale
Chiar ne-nţeles de lume de-ai fi pe-acest pământ,
Căci vine, vine ziua şi-a răsplătirii tale
Pe veci să porţi coroana în laudă şi-n cânt.

Şi-atunci... când bucuria te-a copleşi, amice
Să recunoşti în tine un simplu rob netrebnic
Cu miile de îngeri în cor să poţi a zice
În veci de veci că Mielul de laudă e Vrednic.

Amin