PĂSTORILOR SUFLETEŞTI

PĂSTORILOR SUFLETEŞTI

(După Ezechiel 34)

Domnul are-o judecată
Exigentă şi totală
Cu păstorii din Israel
Plini de egoism şi fală.

Ei se pasc numai pe sine
Nu hrănesc turma flămândă,
N-o păzesc în timpul nopţii
Când stau lupi şi lei la pândă.

Au în minte numai plata
Dreptului ce se cuvine,
Dar când turma e-n pericol,
Fug de crudele jivine.

N-o-ntăresc pe oaia slabă
(Sunt şi azi destule-n turmă!).
Nu oferă vindecarea
Celor ce rămân în urmă.

Dacă una rătăceşte
Pe păşunea cea străină
Pe ei nu-i interesează
Şi se simt toţi fără vină.

Cea rănită n-are medic,
Cea pierdută nu contează.
Importante sunt în turmă
Oile ce n-au gălbează.

Asuprirea şi asprimea
Sunt metode seculare
Folosite de păstorii
Ce n-au milă, nici răbdare.

Rezultatul?!... E risipa!
Pleacă oi în pribegie
Şi ajung pe calea largă
Şi-s pierdute pe vecie.

Iar din Cer Păstorul mare
Vede turma-n calea sorţii
Pe toţi munţii lui Israel
Şi prin valea umbrei morţii.

Plânge-n Cer acum Păstorul
Vrând în staul să-Şi aducă
Turma s-o adăpostească,
La păşune s-o conducă.

Apoi chiar din Cerul slavei
Glasul Său spre noi se-ndreaptă:
„Ascultaţi, păstori, Cuvântul,
Hotărârea Mea cea dreaptă.

Vin chiar Eu în fruntea Turmei
Ca s-o apăr de primejdii,
Să ridic oaia căzută
Cu puterile nădejdii.

Voi rosti o judecată
Aspră peste-acele case
Ce-Mi exploatează turma
Pentru ale lor foloase.

Chiar Eu Însumi o voi scoate
Cercetând-o de aproape,
Dându-i o păşune verde
Şi ducând-o către ape.

Oile împrăştiate
Pe la ţările vecine
Le voi căuta cu grijă
Aducându-le la Mine.

Şi toţi munţii lui Israel
Vor fi o păşune grasă
Unde vor afla odihnă
Şi vor fi mereu acasă.

Se vor odihni la stână
Într-un staul al iubirii
Ce va fi deschis întruna
Pentru fiii rătăcirii.

Eu Însumi voi fi Păstorul
Turmei Mele ostenite
Şi-i voi fi Izbăvitorul
Din necazuri felurite.

Hotărârea Mea-i luată
Şi ea va aduce roade:
Cu-al Meu braţ păzi-voi turma
Şi-am s-o pasc precum se cade.

Şi acum Eu chem pe nume
Toate oile în turmă,
Să le pun balsam pe rană
Când durerea nu se curmă.

Vreau să judec cu dreptate
Între ţapi şi între oi,
Să strunesc berbecii care
Duc al coarnelor război.

Voi călcaţi păşunea bună,
Râul cu-ale voastre toane,
Oile să n-aibă apă
Şi să moară şi de foame.

Eu vă judec cu dreptate
Şi vă spun, oiţe grase:
Nu dispreţuiţi pe-acelea
Care nu-s ca voi frumoase.

Acceptaţi pe cele slabe,
Ostenite de căldură,
Chiar în centrul turmei voastre
Fără-a le trata cu ură.

Eu ofer azi ajutorul
Oilor fără lumină
Tot mai nebăgate-n seamă
Că au lână prea puţină.

Turmei îi voi pune-n frunte
Azi pe robul Meu David
Care chiar şi-n faţa morţii
Va-nălţa puternic zid,

Ca să-şi scape astfel turma
De la lupi şi de la lei
Şi să poarte blând pe braţe
Oi, oiţe şi pe miei.

Robul Meu e voievodul
Care vine în curând
Să-L înalţe Israelul
Cu prinos de fapt şi gând.

Am un Legământ de pace
Pentru oile din turmă.
Şi-n pustiu şi prin pădure
Ele-Mi vor călca pe urmă.

Şi vor fi îndepărtate
Fiarele din ţară toate
Ca odihna turmei Mele
Să fie realitate.

Le voi da şi ploi la vreme,
Ploi de binecuvântări,
Pe păşunile întinse
Pe-ale roadelor cărări.

Pomii de pe câmp, pământul,
Vor da roade din belşug
Când prezent fiind în ţară
Sfărâma-voi orice jug.

Turma-Mi va fi cunoscută
Lumii-ntregi pe orice plai,
Un «sad al neprihănirii»
Şi un veşnic colţ de Rai.

Toate neamurile-afla-vor
Harul Meu cel felurit.
Nu-Mi vor mai fi de ocară
Oile ce-au suferit.

Voi sunteţi oile Mele
Sus în Cer şi pe pământ.
Iar Eu, pentru veci, Păstorul,
Dumnezeul vostru sunt!“