text Poezii crestine

Păstor cu mâinile tăcute

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Păstor cu mâinile tăcute,
Blândețea-n ele ai purtat,
Când pe o blestemată cruce,
Tu le-ai întins nevinovat.

Blândețea chipului divină,
Mireasma cerului avea,
Atunci când inima-ți blajină,
Toți păcătoșii îi ierta.

Cu glas domol pe drumul crucii,
Ai mijlocit însângerat,
Vegherea Ta neîntreruptă,
Te-a dus să fii crucificat.

Purtai mereu toiagul păcii,
Așa ca un Păstor milos,
Care-și păzește-ntreaga turmă,
Pe-un drum la capăt glorios.

Blândețea Lui nu-i apăsare,
Un adăpost ne-a oferit,
Sub mâna Lui să ne păzească,
Vre-o dată El n-a obosit.

Traia o viață nerostită,
Ca să pășim pe urma Sa,
Slujea tăcut s-avem odihnă,
Ca cei ce vor a îl urma.

La glasul Lui tace furtuna,
Și apele trec în adânc,
Toiagul Lui transformă plânsul,
În biruința unui cânt.

La glasul Lui se-adună turma,
Ce-naintează pe pământ,
Pe drumul crucii și durerii,
Pe unde-a mers si El... un Sfânt.

* * *

Te vom urma până la capăt,
Rănit ai fost Tu pentru noi,
Fără de Tine suntem umbre,
Fără de Tine suntem goi.

Sub strigătul de după soare,
În turma Ta ne-ai așezat,
Ce minunată este calea,
Cu un Păstor ce-i minunat.

Nu ne-ai lăsat Tu nici-o clipă,
Ne-ai așezat în gândul Tău,
Ne-ai scris în cartea vieții Tale,
Căci vieții Tu-i ești Dumnezeu.

Păstorul blând și bun ești Doamne,
Tacerea Ta mult ne-a vorbit,
Acolo sus... când pentru turmă,
Nevinovat ai suferit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>