Păstor cu mâinile tăcute

Păstor cu mâinile tăcute,
Blândețea-n ele ai purtat,
Când pe o blestemată cruce,
Tu le-ai întins nevinovat.

Blândețea chipului divină,
Mireasma cerului avea,
Atunci când inima-ți blajină,
Toți păcătoșii îi ierta.

Cu glas domol pe drumul crucii,
Ai mijlocit însângerat,
Vegherea Ta neîntreruptă,
Te-a dus să fii crucificat.

Purtai mereu toiagul păcii,
Așa ca un Păstor milos,
Care-și păzește-ntreaga turmă,
Pe-un drum la capăt glorios.

Blândețea Lui nu-i apăsare,
Un adăpost ne-a oferit,
Sub mâna Lui să ne păzească,
Vre-o dată El n-a obosit.

Traia o viață nerostită,
Ca să pășim pe urma Sa,
Slujea tăcut s-avem odihnă,
Ca cei ce vor a îl urma.

La glasul Lui tace furtuna,
Și apele trec în adânc,
Toiagul Lui transformă plânsul,
În biruința unui cânt.

La glasul Lui se-adună turma,
Ce-naintează pe pământ,
Pe drumul crucii și durerii,
Pe unde-a mers si El... un Sfânt.

* * *

Te vom urma până la capăt,
Rănit ai fost Tu pentru noi,
Fără de Tine suntem umbre,
Fără de Tine suntem goi.

Sub strigătul de după soare,
În turma Ta ne-ai așezat,
Ce minunată este calea,
Cu un Păstor ce-i minunat.

Nu ne-ai lăsat Tu nici-o clipă,
Ne-ai așezat în gândul Tău,
Ne-ai scris în cartea vieții Tale,
Căci vieții Tu-i ești Dumnezeu.

Păstorul blând și bun ești Doamne,
Tacerea Ta mult ne-a vorbit,
Acolo sus... când pentru turmă,
Nevinovat ai suferit.
Amin