Pășind pe apele credintei

Pășind pe apele credinței,
Privește dincolo ne nor,
Cântarea marei biruințe,
S-o cânți mereu cât ești în zbor.

Iubirea salbă să îți fie,
Cununa îți va-mpodobi,
Când va sfârși calea-n pustie,
Când veșnicia va veni.

Oricât ar fi de tulburată,
Al vieții mare... fii pe ea,
De neclintit privind limanul,
Ce urcă dealul Golgota.

Pe ape stai doar în picioare,
Vre-un val nu poate dărâma,
De pe o stâncă temelia,
Ce-o are azi... ființa ta.

Pășind pe calea-ncețoșată,
Păstrează dragostea ce-a stat,
Pe lemnul îmbuibat de sânge,
Să vezi tu urma ce-a lăsat.

E albă chiar și-n miez de noapte,
Cu sânge sfânt spălat-a fost,
Să dea iertare omenirii,
Pe-o cale ce-i doar cu un rost.

Pășind pe ea găsești iubirea,
Ce-și are drumul doar în sus,
Se-ntoarce chiar și ea acasă,
Izvorul ei este Isus.

Rămâi cu pas în alergare,
Și vei vedea cum Dumnezeu,
Va alunga al nopții zare,
Să poți vedea tu pasul Său.
Amin