Pășind în lume printre oameni

Pășind în lume printre oamenii,
Văd azi atâta suferință,
Dar ce-i mai greu și dureros,
Caci nu mai este nici credință.

Privesc în urmă cu mult dor,
La zilele de mult trecute,
Când era dragoste-n popor,
Și oameni gata sa te ajute.

Prin vremi ce parcă s-au schimbat,
Cu inimi reci și pași haini,
Uităm de tot ce-am învățat,
Și devenim tot mai străini.

Dar încă-n colț de suflet bun,
Mai arde-o rază de lumină,
Și-un gest mărunt, făcut acum,
Poate schimba-ntr-o zi senină.

Nu-i tot pierdut sub cer, sub nori,
Mai sunt și oameni ce iubesc,
Ce poartă-n inimi Duhul sfânt,
Și-n fapte simple dăruiesc.

Ridică-ți spre lumină ochii,
Căci binele trăește-n tine,
Și lumea poate să se schimbe,
Când tu alegi să faci doar bine.

Căci chiar și-n noaptea-ntunecată,
Se naște-n taină o speranță,
Și-n inimi pline de iubire,
Stă-n floare Duhul cel de viață.

Nu lăsa frigul să te-nvingă,
Nici răul să-ți umbrească gândul,
Căci dragostea, oricât de mică,
Poate schimba întreg pământul.

Acolo unde-i bunătate,
Se-ntoarce iarăși Dumnezeu,
Și-n pași mărunți, dar plini de fapte,
Dă vindecare El mereu.

De vrei o lume mai senină,
Începe din inima ta,
Aprinde-n tine o lumină,
Schimbarea ca să poți vedea.

​Nu-i drumul lung cât pare-a fi,
Când mergi cu cerul în privire,
Poți și din pietre-a construi,
Un prag înalt spre nemurire.

​Nu te uita la câți lovesc,
Ci numără-i pe cei ce iartă,
Căci faptele ce dăruiesc,
Sunt cheia spre o altă poartă.

Chiar dacă vremea s-a schimbat,
Și lumea fuge spre pierzare,
Rămâi o pildă de urmat,
În trai, în rugă și răbdare.

Să nu te schimbi după tipar,
Ce n-are-n el un strop de viață,
Ci fii lumină, fii un far,
Un stâlp de har privind în față.

​Păstrează haina curăției,
Fii bun, fii blând, smerit mereu,
Purtând în pieptul tău pecetea,
Și chipul sfânt de Dumnezeu.

Căci nu contează cât e noaptea,
Sau cât de mulți s-au rătăcit,
Rămâi creștin în orice vreme,
Și-n dragoste neobosit.
Amin