text Poezii crestine

PARLAMENTARII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
PARLAMENTARII

Împărţitorii de dreptate
Apostoli sunt în Babilon.
Ei sunt pretinse nestemate
Ce-mpodobesc al lumii tron.

Ei fac din voia permisivă
A Dumnezeului ceresc
Prilej ca să-şi ridice-n stivă
Păcate care-i înrobesc.

Iar când Biserica cea vie
Îi critică, pe drept cuvânt,
Pe loc dau replici cu mânie,
C-o aspră faţă de pământ:

„Biserica să nu se bage!
Căci ea de Stat s-a despărţit.
Ea are dreptul să se roage
Să fie Statul fericit.

Noi ştim că-naltele ei Feţe
Nu-s jertfa pură pe altar.
Corupţia le dă bineţe
Şi nu-i salută în zadar.

Ei viaţa-n bogăţii şi-o-ngroapă…
Şi-apoi în laicul regim
De compromisuri cine scapă?
Nu-i niciun slujitor sublim!“

Cel ce se-neacă în păcate
Îl trage şi pe salvator,
Când nefiind atent nu poate
A-şi mai păzi al său picior.

Aşa-i acum cu Sfatul ţării
Şi tot convoiul său lumesc.
Sunt ei corabia salvării
Spre care masele privesc?!

Stegari ai bunelor intenţii,
Au fost aleşi de-acest popor;
Azi vor nu jalbe, ci atenţii
Şi foc îşi trag la turta lor.

Să poată sta la Capitală,
Fantastice chirii plătesc
(Nu ei!) Adesea-i sala goală
Când bilele-i nemulţumesc...

Le trece timpul ca săgeata,
Deşi mai dorm şi-n parlament;
Dar când mandatul lor e gata
Sunt foarte tari de argument

Că n-au avut condiţii bune,
Că seceta i-a încolţit.
De inundaţii ce poţi spune?!
Acestea i-au înnebunit.

Au fost mişcări de mase-n stradă,
Şi moţiuni… dezbateri lungi…
Dar până floarea să dea roadă,
Mai trebuie bani mulţi în pungi…

***
Mandatul nostru-i pe sfârşite…
Şi viaţa merge spre apus.
Din orizonturi înfrăţite
Veni-va în curând Isus.

Biserica e îndrăgită
Doar când oferă pâini şi peşti
Mulţimii care-i hămesită
Şi are ochii prea lumeşti.

Chiar pentru-aleşii cei din frunte
Azi are Biblia de pus
Condiţii care par mărunte,
Dar vin la noi de la Isus:

„Alegeţi oameni cumsecade,
Abili, de Domnul temători,
Vrăjmaşi ai lăcomiei oarbe,
Smeriţi, cuminţi şi muncitori.

Ca Dumnezeu şi tot poporul
Să aibă-ncredere în ei
Să li se vadă-n muncă sporul
Cu greutăţi pe umeri grei.

Să judece doar cu dreptate
Pe mici şi mari, pe răi şi hoţi.
De fericire s-avem parte
Nu doar câţiva, ci noi cu toţi!“

Dar unde ni-s parlamentarii
Purtând un nobil caracter?
(Nu doar la cota de avarii
Privind puţin şi rar spre Cer.)

Trimite-i, Doamne, pe ogorul
Acestei Ţări ce zace-n spini!
Şi mântuieşte-Ţi Tu poporul
Să fie-un far printre străini…

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>