Paradoxul timpului din urmă

Paradoxul timpului din urmă
autor. Diana (G. U)

Ciudățenia acestei vremi este că este foarte bine informată omenirea de ea și totuși e absentă.
Are lucruri multe dar le folosește puțin, devine surdă la cel mai puternic glas, i se oferă ajutorul și totuși îl refuză, i se arată valea în care este și totuși coboară treaptă cu treaptă.
Cu adevărul în față... priveste înapoi, e lumea dincolo de cele sfinte.
Mereu strânge... dar e din ce în ce mai goală, se îmbracă dar e mai transparentă, e plină de planuri dar fără de vre-un viitor.
E vremea din urmă.
Dumnezeu nu permite să se treacă de El.
Mulți se întreabă... cine știe ce o mai fi. Dar de ce nimeni nu știe? ... . pentru că nu va mai fi.
Este o vreme în care i se oferă un viitor omenirii... și totuși îl refuză.
Oamenii sunt obosiți dar mai aleargă, sunt orbiți dar totuși privesc, sunt ridicați dar ei se așează.
Se cunosc între ei dar sunt atât de străini. Au mulți prieteni dar sunt tot mai singuri.
Oamenii au avansat în toate domeniile și totuși au mai puține șanse de a reuși.
Au multe bogății dar puține valori, se țin de mână dar se urăsc, mereu grăbiți dar nu ajung nicăieri, sunt mulți mari cu realizări mici, case mari dar goale, se oferă cu mâna nu cu inima. Sunt conduși dar rătăcesc pentru că este vremea timpului din urmă
Fă-ți timp să iubești, dă valoare lucrurilor prețioase, fii atent la scurgerea clipelor ca să nu pierzi niciuna. Dumnezeu este aproape, Împărăția cerurilor e în orizontul acestor vremi.
Tu fii mereu gata.