text Poezii crestine

Paradis

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Paradis, Eden cu visuri spulberate în păcate,
Şi cu heruvimi ce-nalţă săbiile-nvăpăiate!
Scormonim pământul muced căutându-te într-una,
Şi din tine numai zgura ne mai umple astăzi mâna.

Din Grădina frumuseţii, cu izvoare şi vâlcele
Ne-au rămas nisipurile şi pustiurile rele;
Iar în inimi visul tainic şi paharul cu suspine,
După fericiri pierdute, şi oftatul după tine.

Ne-a rămas în clipa serii, sus pe bolta înstelată,
Dorul după-o altă Ţară mai frumoasă, mai curată;
Şi plimbările-n răcoare cu Dumnezeu prin grădină
Încă le păstrăm în suflet, ca icoane de lumină.

Simfoniile din suflet, cu suflare fermecată,
Sunt doar palide ecouri din cântări de altădată,
Umbre doar de armonie, de când steaua dimineţii,
Intona cântarea slavei la-nceputurile vieţii.

Paradis, Eden cu uşa ce s-a-nchis pe totdeauna,
Fiindcă din Adam păcatul ne-a strivit în praf cununa!
Paradis, Eden cu visuri care nu se mai destramă,
Fiindcă doar la sânu-ţi tainic e-o căldură ca de mamă!

Pe când lacrimile-apleacă ale ochilor obloane,
Se deschide-o altă lume, ca frum'seţea din icoane:
O dumbravă zâmbitoare, şi cu Dumnezeu pe cale,
Ne desfată strălucirea şi lumina Feţei Sale.

Şi ne spun propagandiştii că sunt visuri inutile,
Că e numai o poveste din iluzii infantile,
Că-i himeră Paradisul, fără nici o realitate,
Aparenţe deformate-n minţile înfierbântate...

Şi cu ifose savante de ştiinţă zgomotoasă
Vor să ne atragă-n plasa şi în cursa mincinoasă,
Ca să ne închidă ochii, şi să nu vedem tot cerul,
Toată bolta înstelată care-ascunde-n ea misterul.

Şarpele vechi din grădină care ne-a sfărâmat visul,
Vrea din noi acum să scoată şi să-alunge Paradisul.
Vrea ca să vedem în lume doar coşmar şi nebunie,
Moarte fără de nădejde, viaţă fără veşnicie.

Doar avem făgăduinţa şi Cuvântul sfânt şi tare
Că Isus, Mântuitorul, Dumnezeul nostru mare,
Cel ce ne-a adus viaţa şi ne-a ridicat ocara,
A plecat 'naintea noastră să ne pregătească Ţara.

Chiar şi gândul veşniciei, Dumnezeu l-a dat să fie
O dorinţă-naripată dup-o altă-mpărăţie.
În Eden ne-a rămas dorul, şi îl caută străjerii,
De pe sfinte metereze, de pe stâncile vegherii.

Într-o lume de păcate, unde creşte buruiana,
Se aude Psalmul vieţii, a nădejdilor Osana.
Şi în ochii de-ntuneric obidiţi cu nedreptate,
Se aprinde o speranţă după Ţara fără moarte.

Alt Eden ne-aşteaptă astăzi, Leagăn dulce de iubire,
Pregătit de Domnul slavei pentru-a noastră înfrăţire!
O, din vale umbrei morţii, din necazul cel mai mare,
Paradis, venim la tine, îmbrăcaţi de sărbătoare!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>