Pământul nu ne aparţine!

Pământul nu ne apartine!

Doi fraţi din lumea rea, deşartă,
Cu inima legaţi de glie,
Cândva au început o ceartă,
Pentru un petic de moşie.

Şi au ajuns cu-ngăduinţă,
Chiar la rabinul din cetate,
Rugându-l dacă-i cu putinţă,
Ca să le facă el dreptate.

Rabinul hotărî să-nveţe,
Toată povestea cu răbdare,
Apoi le zise: cu blândeţe,
Nu vreau să fie dezbinare.

De vreţi să ştiţi cui aparţine,
Să întrebăm întâi pământul,
De-aceea cred că e mai bine,
Să-i ascultăm acum cuvântul.

Se aplecă sub clar de lună,,
Ca să asculte vocea blândă,
A vetrei ce avea să spună,
Cuvinte grele de osândă.

După un timp de rugăciune,
Trezit ca dintr-un vis de noapte,
Rabinul cu înţelepciune,
Le spuse celor doi în şoapte.

Pământul vechi de sub picioare,
Să ştiţi că nu vă aparţine!
Şi pentru vatra-i trecătoare,
Să vă certaţi nu se cuvine.

Când ascultam culcat pe glie,
Mi-a spus pământul din livadă,
Că voi cei plini de lăcomie,
Foarte curând î-i veţi fi pradă.

Plecându-şi capul cu ruşine,
Cei doi sau depărtat în zare,
Şi-au înţeles cum se cuvine,
Că viaţa este trecătoare.

Iunie 2008 Ilie Belciu