Pamantul

Pamantul

Cumplit e omul pe pamant,inima, parca-i granit.
Nu-ti vorbeste, nu te-ntreaba, nu-ti raspunde o zi intreaga.
Ba te face sa dai bir, ba mereu te urmareste,
Si te lasa fara vlaga, cat mai mult te necajeste.

Cu el s-a faurit minciuna,aici e locul de popas.
Si tot aici stai fara grija,zi de zi, ceas dupa ceas.
Copil e omul in pruncie, cumplit e pana cand apune,
Ca din ce-ai fost, nu te ridici, decat o clipa-n asta lume.

Cumplit e omul pe pamant, sa strigi la el nu se cuvine.
Caci de multe ori dreptatea e aurul ce se ascunde.
Ai fost si tu asa amice? ai dat si tu tribut de jale,
Ce mai ramane dupa tine, in noaptea neagra cand dispare?

Erai un fiu cerut din slava, erai pe vremuri un copil,
Dar te-ai distrus decand marirea te-a dus mai sus atat de-abil.
Ai renuntat? de ce? in noapte tu Ma strigai din rasputeri,
Si cand sa te ajung pe cale te pierdeai in departari.

Au fost si umbre sa te cheme,prezenta lor te-a incoltit,
Si tras in bezne si tenebre n-ai mai ramas decat un mit?
Acum pamantul e-n ruina si nici un strigat nu-i pe el,
Caldura lui nu e odihna, nici apele de orice fel.

Doar un om cu suflet trist, ridica ochii din tarina,
Si spune ades: o Paradis, ai fost candva cu slava plina.
Odata in tine se vedea, pamantul cel mai minunat,
Pamant care acuma iata, atat de mult e blestemat.

De la sentinta aratata, ce s-a dat de la inceput,
Sunt lucruri fara de cuvinte,cat de multe -au disparut.
Si nici o raza de lumina n-a lasat in urma lui,
Sa incolteasca bland, senina si sa ramana omului.

Toate acum se duc pe rapa, ca un colos greu de carat,
Si purtat din stanca-n stanca, omul nu a ingenuncheat!.
Dar iata astazi mult suspina si striga dupa ajutor,
Numai el este de vina ca n-a ramas nemuritor.

Si de s-ar face inca o Eva, ea tot necredinciasa ar fi,
Slaba in adancul cuget, n-o poate nimeni imblanzi.

II

E greu de dus pe umeri vara o povara de purtat,
Cand e arsita ca pleava, spulberata-n vant suflat?
Nu poti fugi de incercare, ori unde mergi brate te prind,
Pamantul este blestemat, sa-l napadeasca rand pe rand,

Tot ce-i mai rau, multe pacate si spini cu tepii cat mai tari,
Stau peste campuri nelucrate sau napadesc holdele mari.

In multe randuri, in ispita, doresti sa ai o alinare ,
De nu te lupti, nu poti scapa, ca pauza-n viata nu-i, se pare.
E buruiana ce te smulge din locul rasadit pe veci,
Si nu mai ai nici o salvare in mreaja lui de ai sa treci.

Privit ca un atins de lepra, omul e stindardul rupt
Si cuprins de nepasare, peste toate a trecut.
Inpovarat cu suferinta, prin el totul e-ncarcat,
De mandrie si-n durere, pamantul este condamnat.

Azi, daca e cumplit si rece omul pe acest pamant,
Inca poate sa se schimbe daca vine la Cuvant.
Dar nu lasa mana, care a adus acel pacat,
Nu face schimbarea mare,nici pe cel ce-i vinovat.

Si de vezi ca nu e pace si sunt razboaie fel de fel,
E o samanta aruncata de zeul veacului,de el.
Dar cei ce au primit pe Domnul, sunt stele care n-au pierire,
Chiar de s-a clatina pamantul ei stau gata de plecare,.

Nici o lege nu-i va tine, nici un popor nu i-a opri,
Ca tinta lor e vesnicia, cu Dumnezeu pururi a fi.
Acum vor priveghea in ruga, cei care stau spre cer privind,
Va veni o clipa-n care, spre Domnul vor zbura-n curand.

Tainic-a fi a lor plecare, si nu se stie unde-or sta,
Sigur ca Domnul le va face, un loc in cer la dreapta Sa.
Si tu de stai langa Mesia nu-ti va fi greu pe acest pamant,
Iar Cel ce poarta nemurirea, te va lua cat mai curand.

Iti vei pune atuncia capul, pe pieptul cel de mult strapuns,
Si vei sta langa Mesia, in casa Tatalui de sus.

AMIN