Pământ, pământ

Ai povestit, Pământule, bătrâne,
Povestea ce-o ascunzi în cartea ta,
Să-nduioșezi și-apoi să storci din slavă
O lacrimă din fiecare stea?

Te-ai zguduit din adâncimea-ți rece;
Te-ai frământat, legat, cât ai putut!
Dar ce te-a încleștat așa de tare,
Că n-ai vorbit atunci când te-a durut?

De ce n-ai spus și celorlalte stele
Că din cămașa ta s-a zămislit
O haină pentru Creatorul vieții,
Un trup ca-n el să moară răstignit?

Când El striga: "O, Lama Sabactani!"
N-ai cunoscut în glasul Lui vibrând
Blândețea Vocii ce-ți chemase vatra
Din constelații, să te știi - Pământ?

Și n-ai încremenit atunci de groază?
Ai mai putut în goană alerga?
Prin El născutu-s-a lumina slavei,
Iar tu i-ai dat întunecimea ta!

Ai povestit tu lumilor de astre
De codrii tăi cu zâmbet răcoros?
Din ei o cruce că se poate face,
Pe ea să fie răstignit Cristos?

Ai spus cuiva vreodată că pe drumuri
Cu flori mai cresc și spinii încâlciți?
Și că din spini I s-a făcut cununa?
Cristos i-a dus pe fruntea Lui înfipți!

Ai povestit soborului de stele
De suferințele de la Pilat?
Batjocura la stâlpul infamiei,
Cum L-au bătut, au râs și L-au scuipat?

Pământ bătrân, cu pârâiașe line,
Cu ape limpezi, clare, de izvor!
O picătură de-ar fi fost să stingă
Din setea jarului dogoritor!

N-ai tresărit când Isus de pe cruce
Striga: "Mi-e sete!" și setos murea?
În vreme ce Pilat Îl condamnase
Spălându-și mâinile în apa ta!

Nu, n-ai să taci! Tu știi așa de bine
Că spinii, cuiele ce L-au durut,
Și biciul, crucea, lancea și oțetul,
Cândva din tine toate s-au făcut.

Când numai spini vor fi pentru coroane,
Când codrii toți vor crește numai cruci,
Tot fierul când topi-se-va-n piroane,
Povara ta va fi prea grea s-o duci!

Nu, n-ai să taci! Căci bulgării pe drumuri,
Și pietrele, și bolovanii grei,
Se vor simți din bulgări de Golgota,
Și vor sări atunci să strige ei!

...Pământ, pământ, cu plămădeala tare
De suferințe și surâs tăcut,
În clipa judecății de pe urmă
Tu vei fi martorul cel mai temut...