Painea Intristarii

Cand spicele dospeau pe lama plugului,
Frunzele imbratisau chemarea vantului,
Tropotele asurzeau prezenta carelor despletite,
Ca painea intristarii sa fie mancata de paste.

Erau biciuiti ca zidari, de fruntea-n trufie scrijelita,
Cand turmele n-aveau pastori,
Mijind cu capul plecat in brazda nerodita,
Si-n pustie ciobanul printz,
Avea fatza luminata de rug.

S-au ridicat altare, surpand miresmele mandriei,
De-ajuns n-au fost dobitoace sa miste vaz-Duhul,
Ci-n pereti zidit era mersul sclavilor plangand
Si harfele taceau rezemate in strigatul ciudei.

El-Roi aude! Si-n piept o noapte se desface,
Caci strigatul de jale-nsoteste-amintirea,
Si plansu-n cautare-ncolteste iubirea,
Ca painea intristarii...sa nu mai fie mancata de paste.