Pâinea binecuvântată

Călcând prin colb galileean,încins,
Trecea Isus cu dragostea-n privire
Arzând neîncetat, cu foc nestins,
Iar gloatele-L urmau cu duh atins,
Găsind în El ce căutau: iubire.

Învăţătorul le vorbea duios,
Şi-n vorba Lui găseau ei alinare
Şi apă pentru sufletul setos,
Iar cei bolnavi primeau, neîndoios,
Doar la atingerea Lui, vindecare.

Dar iată că-ntr-o zi, spre amurgit,
Când zările clipeau a înserare,
Norodul încă asculta vrăjit
Iar foamea-n suflet li s-a potolit
Dar pentru trup nu aveau de mâncare.

Tot ce-au putut în jurul lor găsi
Au fost cinci pâini, doi peştişori şi… gata,
Iar numărul flămânzilor… cinci mii!
Dar Domnul o luă, spre cer privi
Şi hrana a fost binecuvântată!

Minunea s-a-mplinit, s-au săturat,
Din ce părea puţin, mii de persoane;
Ne minunăm, şi ei s-au minunat,
Dar ce-i de Domnul binecuvântat
Poate să sature şi milioane.

Puţinul poate deveni izvor
Cum, în Sarepta, văduva săracă
Vedea la untdelemnul din ulcior.
Noi ştim că Cel atoateziditor
Este cu noi, deci voia-I să se facă.

Nu te îngrijora chiar dacă treci
Prin lipsuri care, oricum, nu durează,
Sub greutatea lor să nu te-apleci
Căci Domnu-i neschimbat, ieri, azi şi-n veci
Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.

Amin
Vulcan, 31 mai 2010