PACEA

Cand grijile m-apasa si nori negrii se strang,
Cand indoieli rasar si-aproape ca ma frang,
Atunci cand deznadejdea in mine vrea sa vina,
Atunci cand umbra rece devine tot mai plina
Si cand furtuni in ganduri aproape ma strivesc,
Atunci, de-abia atunci, vreau pace sa cersesc!
Cu sufletul in zdrente, cu duhul sangerand,
Inalt la cer o ruga, din trupul coborand.

Dar cine ia aminte la zbuciumul turbat
In care ma tarasc, aproape sufocat?
Si un'sa caut pacea pe care mi-o doresc?
La cine dar, la cine cu ochii sa privesc?
Si-n mintea mea greoaie, aproape doborata,
In inima-mi ranita, de disperari tinuta,
Isi face loc raspunsul, raspuns fara apus
Caci este viata insasi, caci este chiar Isus!

Privesc cu ochii mintii un lemn batut in cruce
Si-un biet sarman de om, cu greu abia il duce.
Pe lemn zaresc si grija si deznadejdea grea;
Zaresc si umbra mortii, cea care ma pandea.
Si vad pe rand de toate, tot felul de ocari
Si suflete in zdrente si nori si disperari.
La urma vad si pacea, dar nu pe cruce sus
Ci la Acel ce-o duce. Si-Acela e Isus!

Si sufletul din mine renaste la lumina:
Isus mantuitorul mi-a luat povara plina,
Mi-a pus-o sus pe cruce, la altele poveri;
A pus a mea durere la multele dureri.
Iar pacea Lui cea sfanta, din trupu-i chinuit,
Mi-a inundat fiinta, atunci cand L-am privit.
Si-n goana zvapaiata, se bulucesc, dispar,
A mele ganduri triste si tot ce-aveam murdar.

Raman cu El in minte, raman cu pacea Lui
Si dealul din Golgota, cu duh usor il sui;
Caci El e salvatorul si Duhul Lui mi-a dat,
Sa fug de negre patimi, de moarte, de pacat..
Si cand iar griji m-apasa si norii grei se strang,
Cand indoieli rasar, c-aproape ca ma frang,
Atunci o rugaciune sa-nalt la El in sus
Si iarasi sa cer pacea, sa-L cer iar pe Isus!