text Poezii crestine

Păcatul şi Harul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
1. A fost în cer un Heruvim, ce era ocrotitor,
Dar sa născut în el dorinţa, de a fi stăpânitor,
Sa născut astfel păcatul, de-a fi ne-mulţumitor,
Şi-au fost aruncaţi din ceruri, cu toată oştirea lor.

2. În Eden, purta Adam, chipul Tatălui ceresc,
Au fost omul şi femeea, cu un chip Dumnezeiesc,
Paradisul minunat Diavolul la întinat,
Şi prin viclenia lui, ia adus moartea omului.

3. Şarpele călăuzit de duhul cel rău ia vorbit,
Şi ia dat învăţături, ce-au fost contra Domnului,
Neascultarea a fost păcatul ce omul la-nfăptuit,
Şi-a venit din cer sentinţa, moare omul ne-greşit.

4. Prin Adam a venit moartea, tuturor pe-acest pământ,
Şi prin unicul păcat omul a fost blestemat,
În Lucifer nemulţumirea, în Adam ne-ascultarea,
Astea sunt roadele firi, ce lucrează-n om pierzarea.

5. Dumnezeu a dat sentinţa contra Şarpelui viclean,
Că va pune vrăjmăşie, între Eva şi Satan,
A făcut făgăduinţa Domnul când a dat sentinţa,
Că va scoate din păcat omul ce-a fost blestemat.

6. Dumnezeu în mila Lui n-a renunţat vreodată,
Să schimbe inima din om inima lui de piatră,
Şi a trimis în lumea noastră în lumea blestemată,
Pe Fiul Său cel prea-iubit cu inima curată.

7. Domnul a luat fiinţă, prin Isus cel întrupat,
Sa coborât jos la Efrata ca unul ne-însemnat,
A venit în slăbiciune să trăiască umilit,
Domnul vine la ai săi, însă ei nu La-u primit.

8. Dar tuturor ce îl primesc, pe Fiul Tatălui ceresc,
El le dă viaţă-n dar şi Duhul sfânt prin al Său har,
Să purtăm cu bucurie Duhul Tatăuli ceresc,
Căci nu şti ziua când El vine şi jos rămâne cei firesc.

9. Sa-nplinit făgăduinţa, ce-a făcuto din Eden,
Că va mântui pe omul ce a căzut în blestem,
Isus Hristos cel răstignit, pentru lume a murit,
Şi în marea-I jertfa Sa a cuprins şi fiinţa mea.

10. Domnul bate şi acum la inima-ţi de piatră,
Nu-l lăsa să plece iar cu inima-ntristată,
El poate să îţi schimbe acum inima ta de piatră,
Şi să-ţi de-a inima Lui o inimă curată.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>