O...tu viață

Ooo... tu viață ce întruna, m-ai împins în suferință,
Mi-ai umplut de lacrimi fața și necaz a mea ființă,
M-ai împins pe căi străine, de pe calea luminată,
Să mă-ndepărtez de soare, și de-al meu cerescul Tată.

Dar tu cel ce azi adâncu-n întregime-l stăpânești,
Tu-mi faci nopți fără sfârșituri, și-al meu gând îl obosești,
Mi-aduci numai tulburare, în țărână mă cobori,
Ca să nu găsesc pe cale, eu a cerului comori.

Îmi furi pacea și puterea, mă zdrobești sub talpa ta,
Mă duci pe adâncul mării, pentru a mă îneca,
Căci în fiecare clipă, mă îneci în întristare,
Mă orbești cu întuneric, când alerg mereu spre soare.

Când avânt îmi iau spre ceruri, piedici tu îmi pui mereu,
Îmi apleci a mea privire, apăsând-o-atât de greu,
Și-al meu piept, ooo... ce durere, fiecare răsuflare,
E-un suspin ce-i plin de geamăt, parcă margini el nu are.

Dar văzduhule ascultă, un Stăpân am pe pământ,
Este Împăratul lumii, Rege este-n cerul sfânt,
Oricât tu încerci pe cale, în adânc să mă cobori,
El e Cel ce mă ridică, prin a Duhului fiori.

El mi-aduce-a Lui lumină, cu putere mă îmbracă,
Când îmi furi tu pacea... Domnul, care-mi este El și Tată,
Se coboară, mângâiere îmi aduce-n ceasul greu,
Căci ales am fost în viață, ca să fiu un fiu al Său.

De nimic nu-mi este teamă, căci de mână El mă ține,
Și în luptele mai grele, cu puterile străine,
Luptă pentru mine-ntruna, cum pe Golgot-a luptat,
Mă salvează-ntotdeauna, și atunci cum m-a salvat.

Chear de-mi este-ndurerată, astăzi inima pe cale,
Știu că vine clipa-n care, voi simți eliberare,
Căci Acel ce mă iubește, nicicând nu m-a părăsit,
El va birui și-acuma, cum mereu a biruit.