OSPĂŢUL NUNŢII

OSPĂŢUL NUNŢII

Un împărat făcu o nuntă fiului său cu mare-alai,
Cu-atât de mare strălucire cum nu se poate spune-n grai.
Toate resursele, toţi banii, toţi slujitorii i-a trimis
Nuntaşii să-i mobilizeze pentru-acea nuntă ca din vis.

Un singur fiu avea-mpăratul şi-atâta de iubit era
Încât nu i-a găsit mireasă în ţara sau în urbea sa.
A căutat prin ţări străine, pe alte plaiuri de poveşti,
O tânără cum n-a fost alta din rude mari împărăteşti.

Dar nu erau nuntaşi la masă. Era un timp de vitregii
Cu oameni ce munceau întruna şi n-aveau timp de bucurii.
Erau săraci, necazuri multe, şi unii poate n-aveau bani.
Pe drumurile lungi şi grele pândeau atât de mulţi duşmani.

Era o vreme de obidă cu cer noros şi mari furtuni
Şi oamenilor nu-n distracţii le era gândul din străbuni.
Ca să-şi câştige existenţa strângeau din dinţi, munceau din greu.
Dar n-aveau multă fericire, păreau uitaţi de Dumnezeu.

Şi-atuncea împăratul nostru Consiliul său l-a convocat
Iar slujitorii toţi veniră în mare grabă la palat.
Ştiind necazul obştii sale că ţara-n criză se zbătea
Porunca ce-o dădu-mpăratul la robii săi astfel suna:

„Mergeţi prin pieţe şi prin sate, oriunde, cât v-ar fi de greu
Chemaţi pe oameni ca să vină la nuntă în palatul meu!
Bucatele sunt pregătite, nu cer la nimeni niciun preţ!”
Dar robii cei trimişi fuseră trataţi cu ură şi dispreţ.

Primii au zis că nu au vreme, că sunt atât de ocupaţi
Că au pe cap atâtea grijuri şi sunt de viaţa lor mâncaţi.
S-au dus toţi robii-n cartiere. „Veniţi la nuntă!”, au strigat.
Dar cei poftiţi n-au vrut să-i creadă şi-ntr-un târziu i-au alungat.

Unii-au făcut un fel de scuză din holda lor ce-oricum creştea
Iar alţii din negustorie ce pe atunci nu prea mergea.
Dar s-au găsit şi mulţi nemernici ce-au fost atât de agresivi
Încât i-au dus pe robi cu forţa în inchisori ca şi captivi.

Şi c-o sumară judecată i-au acuzat de tulburări
În ordinea periclitată şi că n-aveau nici aprobări.
Atât de dur a fost completul cu grupul robilor proscrişi
Că în final toţi acuzaţii au fost bătuţi şi-apoi ucişi.

Cu ce mânie împăratul a hotărât, vă-nchipuiţi,
Oştirile să le trimită peste cei foarte răzvrătiţi!
I-a nimicit în scurtă vreme, cetatea lor arsă a fost.
Aceasta-i lecţia dreptăţii pentru al răzvrătirii cost.

Dar nunta nu-i abandonată şi planul ei e foarte clar.
Acum o nouă strategie va însemna mai mare har:
„Duceţi-vă pe la răscruce de drumuri şi-i veţi invita
Pe toţi acei ce vor să vină cu dragoste la masa mea!”

S-au dus şi au venit nuntaşii de pe atât de lungi cărări
Şi s-a umplut sala de mese cu feţe noi din alte zări.
În acea amplă pregătire nuntaşii erau costumaţi
Cu haine noi şi parfumate făcute pentru invitaţi.

Vrând împăratul ca să-i vadă pe oaspeţii săi cum apar
La masă a zărit acolo un om fără costum de har.
„Prietene, i-a zis stăpânul, ca tată cel mai onorat,
Mă-ntreb cum ai intrat aicea fără costumul ce l-am dat?”

Omul rămase mut deodată şi grabnic fuse scos din rând
Pentru pedeapsa meritată şi pentru gestul său nătâng.
Urma momentul prezentării celor doi miri strălucitori:
Iubitul mire rupt din soare, mireasa ca şi luna-n zori.

Şi-a fost atâta bucurie, necazul tot a fost uitat
Pe când nuntaşii cu o voce pe miri i-au tot felicitat.
Meniuri multe şi bogate ce se servesc peste ocean
Erau cu dragoste-aşezate în faţă la orice mesean.

Era o cosmică-armonie, cântau şi îngerii în cor.
Şi stelele din Galaxie vibrau în bucuria lor.
Iar regele în strai de gală privea atât de fericit
Spre cei doi miri ca succesorii la tronul ţării mult râvnit.
*
Chiar dacă nunta cu pricina vreodată s-o fi terminat
Eu ştiu o Nuntă cu un Mire care-i din Cer şi-i Împărat.
Mireasa El Şi-a câştigat-o murind pe cruce în Calvar.
Şi tu poţi fi a lui Mireasă dacă primeşti divinu-I har.

Un singur dor ne mai rămâne pe Mire să-L chemăm mereu
La Nunta Lui cea minunată să fii şi tu, să fiu şi eu.
Şi astfel Duhul şi Mireasa cu glas de rugă cel mai blând
Să strige azi fără-ncetare:„O, vino Doamne, mai curând!”