text Poezii crestine

Oricât m-ar durea de tare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Oricât m-ar durea de tare,
Oricât mie mi-ar fi greu,
Nu mă las eu niciodată,
De-al meu Domn... că-i Dumnezeu,
Oriunde m-ar duce viața,
Eu cu El în gând voi fi,
Caci e Cel ce mi-a dat mie,
O speranță că-ntr-o zi,
Se vor termin-aici toate,
Ele vor fi doar un scrum,
Vor fi cele ce-s uitate,
De acei ce-s pe-acest drum,
Oricât ar racni de tare,
Căpetenii sau oștiri,
Am în mine-acea dorință,
Ce-au avut-o-acei martiri,
Sfâșiați de guri flămânde,
De păgâni ce-au fost loviți,
Aruncați ei în arene,
De cei răi batjocoriți,
Oricât ea ar fi de mare,
Apăsarea din adânc,
A mea inimă întruna,
Va-nălța spre cer un cânt,
Căci aprinsă este... arde,
Arde-n ea un foc ce-i viu,
Ce nu vreau ca să se stingă,
Oriunde ar fi să fiu,
Oricât marea ar fi astăzi,
De dorită să ridice,
Valuri înspre mine care,
Ale mele mâini să-mi pice,
Le voi ține ridicate,
Cu puterea lui Isus,
El e Cel ce azi îmi ține,
Ale mele mâini în sus,
Oricât azi ar fi de mare,
A văzduhului furie,
Sub a lui umbră umbroasă,
Voi striga de bucurie,
Că sub ea sunt plin de pace,
De fiori ce-mi dă fior,
Dar și aripi nevăzute,
Ca să mă avânt în zbor,
Voi zbura... chiar dacă cerul,
Va fi unu-ntunecat,
Căci pe mâna Celui veșnic,
Zborul meu împiedicat,
El va fi întotdeauna,
Și în fața Lui nicicând,
Nu-i va sta nimic în cale,
Căci e brațul Celui sfânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>