text Poezii crestine

Ordinea Creaţiei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Ordinea Creaţiei

Când creaţia, după păcat
Privind terra, soare şi lună,
Prin stele mii, s-a conturat
A fost numită foarte bună!

Pământul, cel pustiu şi gol
Ce sta-n beznă şi-ntuneric,
Şi-a restrâns apele-n ocol
În glob cu formatul sferic.

S-a ridicat în zări uscatul
Cu numele numit pământ,
Şi aşezat a fost în spaţiul
Nemărginirii, prin Cuvânt.

Când stelele, le-a rânduit
Domnul în căi prestabilite,
În vastul drum, din circuit
Îşi duceau faima neclintite.

Prin spaţii inter-planetare
Cohorte în mii de Galaxii,
A fost trasate prin hotare
De sori şi-alte sisteme vii.

Şi toate legile-şi respectă
Şi nu se-abat din calea lor,
Urmând o ordine perfectă
Mărind pe-Acelaş Creator.

Astfel au fost şi-or rămâne
În veci minuni nepieritoare,
În Universul vast ce spune
Despre Puterea Creatoare.

Flavius Laurian Duverna
30 iulie 2008

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Iisus în drumul de la Ierusalim la Emaus!...
Iisus în drumul de la Ierusalim spre Emaus! ...Mergeau spre Emaus, doi ucenici ai SăiȘi erau abătuți și despre, El vorbeauDomnul i-a ajuns și mergea cu ei,Însă le-a-nchis ochii și nu-l cunoșteau! ! .... Citeste mai mult >>
Gând pentru țară
Un gând de seară,Din departe, mea țară,Ce azi e în derivă,Condusă de un om ce se crede „divă”.Mulți îl laudă, îl aclama,Se mai și închină,Merg pe la moaște,Să se mai roage.Dar vai, amar au să plângă,C... Citeste mai mult >>
De ar fi să pierd totul
De mi-ar fi crucea prea grea,Eu nu am să dau din ea.De mi-ar fi durerea prea mare,Eu am să am răbdare.De ar fi să pierd totul,Nu am să înjur pe Mântuitorul.De mi-ar fi prea greu pe cale,Nu am să mă în... Citeste mai mult >>
Înțelege Glasul Sfânt!
`Înțelege Glasul Sfânt! `Oare, n-auzi tu Glasul cel Dulce?Care Pacea îți aduce?Atunci când treci prin încercare.Tot la Domnul ai Salvare!Oare cât va mai răbda!Indiferența mea și-a ta?Oare câte vremi v... Citeste mai mult >>
Așa datori
Așa datoriMulțumim de-a Ta-ndurareȘi iubirea TaCăci zilnic, fără-ncetareVrei a ne-ndrumaSă trăim în ascultareDe al Tău CuvântS-avem binecuvântarePe acest pământ. Ce măreț, ce minunat Tu ne-ai binecuv... Citeste mai mult >>
”Să nu-ți faci chip ciolit nici vre -o asemănare...”
”Să nu-ți faci chip cioplit nici vre-o asemănare... ”Când închinare, numai Domnului, o datorăm,La ce se-nchin-acuma, lumea ne- ntrebăm,Din obiceiuri, care multe sunt, păgâneLa oasele umane-am ajuns să... Citeste mai mult >>
Răspunsul este Dumnezeu!
`Răspunsul este Dumnezeu! `Nu la tot ce ți se-ntâmplă, !Trebuie sã-ai un răspuns!Înțelege Voia Lui!Rămâi în Planul Domnului!Nu-ți compara valoarea ta.Cu nimic din lumea asta!Căci tot ce-a pus Isus în... Citeste mai mult >>
La miezul nopții!
La miezul nopțiiSe va auzi strigareaVeniți binecuvântații DomnuluiDe moșteniți ÎmpărățiaCare v-a fost pregătităÎncă de la întemeierea LumiiVeniți de stați la masa MeaÎmpreună cu mineȘi cu aleșii MeiVe... Citeste mai mult >>
Bogăția este roabă
Bogăția este roabăSufletului credincios.Dar, stăpână blestematăPeste-acel ce-i rău de plată,Peste-acel ce-i ticălos,Îngâmfat, necredincios.Fericit e cel ce știeFolosi avuția saCa să-și lărgească iubir... Citeste mai mult >>
Donau flori
Două flori, două miresmeDouă flori, două miresmeÎntr-o casă de ÎmpăratLa o nuntă ca în basme:O fată și un băiat.Ea, e-o floare de santalFragilă și parfumatăEl, un crin imperialDin grădina minunată.Dou... Citeste mai mult >>