Orbul Bartimeu

Pe drumul prăfuit ce duce'n Ierihon,
Răbdând căldura soarelui ce îl ardea,
In haine zdrențuite, ședea cerșind un om,
Dar ce era în jurul lui, el nu putea vedea.


Un zâmbet vag îi apăru pe față,
Când a simțit mirosul florilor de'April,
Dar nici măcar o dată'n viață,
Nu a văzut culoarea unui trandafir.


Avea și el o mică bucurie,
Când mai trecea pe lângă el vreun călător,
Și-i arunca acolo'n farfurie,
Câte-un bănuț. (ca la un cerșetor).


Trăia având în suflet o speranță:
Auzise că este un " mare Proroc",
Ce vindecă bolnavii, și morților dă viață,
Și 'nvață pocăința, umblând din loc în loc.


Dar nu avea pe nimeni să-l ajute,
Să caute pe-acest Învățător,
Și își ducea amarul înainte,
Tràindu-și viața lui de cerșetor. .


Dar intr'o zi, aude gălăgie mare,
Și-i întrebă pe cei de lângă el:
-Ce se întâmplă, de-i zarva asta, oare?
-Trece Profetul, Isus, Emanuel!


Atât i-a trebuit lui Bartimeu s-audà,
Își aruncase haina, și-a fost dus,
Nu s-a gândit că ar putea să cadă,
Atât dorea de mult, s-ajungá la Isus.


Degeaba încercară unii să-l oprească,
El era condus de-un singur gând:
Dorea ca Domnul Isus să-l tămăduiască,
Și strigă într-una: "ai milă fiul lui David".


Marea lui credință, pe loc a biruit,
Căci Domnul Isus îl cheamă la El:
-Ce vrei să-ți fac, sărman nenorocit?
-Să-mi capăt vederea, Isus, Emanuel!


Medicul Suprem, pe loc îl vindecase,
Și îi luă povoara, ce-atâta timp a dus,
Iar el, în graba mare, hainele-și schimbase,
Și plin de bucurie, a mers după Isus.


Te'ntreb acum pe tine, care vezi:
Ai părăsit păcatul, să mergi după Isus?
Dacă pe Domnul nu vrei să-L urmezi,
Nu ai cum s'ajungi în ceruri sus.


Te îndemn acuma, drag ascultător:
Caută pe Domnul, cât poate fi găsit,
Incepe chiar acuma, să-ți fie de-ajutor,
Și în final, s-ajungi, în ceruri mântuit.