Opreşte-te, ‘ţi cer!

Un zâmbet zâmbeşte-obosit în colţ de cămară; o inimă grea în mine tresare…
Oftaturi se-nghesuie , fără sfială, în ochii mei goi şi plini de povară.
În multe părţi caut, dar caut haotic… nici nu ştiu ce caut: o vorbă, un gând..
O îmbrăţişare, ‘un surâs tremurând? O urmă, un zgomot, o pală de vânt?
Un Tată, prieten sau ziua de ieri? Un somn liniştit, o doză albastră de cer?

Vreau tot ce înseamnă un Tată prezent.. un Tată acolo, nu tată departe,
Ce timpu-şi împarte, chiar de nu e simplu, cu maturitate investind peste ani…
Şi-o inimă blândă…Ca-n clipa când valuri în min’ se frământă, să spun cu răbdare:
“Opreşte-te, mare de frici şi dureri!.. de uri şi dorinţe... de aprigi şi lungi bătălii colosale...
Opreşte-te, ‘ţi cer! Nu-ţi cer de la mine, ci-ţi cer cu puterea ce-al meu Tată o are!”

Apoi, mai toarnă-mi iertare... mai toarnă-mi credinţă şi, iarăşi, răbdare ...
arată-mi placerea de a-ţi spune „Tată“… am inima-n mine puţin şifonată
de multe nimicuri… arată-mi, din nou, cum este să-Ţi fiu protejată…
Îmbracă-mă ‘n grija-Ţi ce nu se termină vreodată, în dulci mângâieri ...
Mă împrospătează să nu fiu uşor tulburată... Un duh de putere şi pace îţi cer,
putere curată şi neîntinată!..
Eşti Cel ce m-ajută mereu ca să sper că totul va fi mai usor împreună…




PS: Eşti Tatăl ce mi l-am dorit totdeauna dar nu l-am avut, pe pământ, niciodată…