text Poezii crestine

Oprește-te!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Hurdubae Grigore
Oprește-te!

Oprește-te frate, oprește-te soră
Căci viața te-nvârte, ești prins ca-ntr-o horă
Și-n drumul ce-n față-ți ’nainte e-ntins
În lanțuri, păcate și moarte ești prins.

Te bucuri că-n drum sunt mulți ca și tine
Zidind sentimentul că toate ți-s bine
Dar însoțit de vorbiri mincinoase
Mergi înspre valea cea plină de oase.

Încredințat în ce faci stăteai tot în frunte
Și pe strămoși, învățai pe mulți să îi uite
Și-ai rupt rădăcini și-un trecut glorios
Și-ai rupt și credința în Domnul Hristos.

Prinzând ca din zbor formule și legi
Mândrindu-te tare că multe-nțelegi
Te-ai pus mai presus de toată zidirea
Furând adevărul, furând și mărirea.

Dar fără de știre, de sus de pe stâncă
Aflatu-te-ai prins în groapa adâncă
Nici bani, nici puteri, averi sau mărire
Nu pot să te scape de-a morții pierire.

Dar glasul bunicii, de mare folos
Răsună în minte, să vii la Hristos
Slăvit fie Domnul căci azi mai departe
Duci calea cea bună, ce scapă de moarte.

Grigore Hurdubae, 03 iun 2018

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În brațele Harului
Nu vrea să-nțeleagă omul,Când prin valuri a trecut,Că îl ocrotește Domnul,Și din greu mereu l-a smuls.De-atâtea ori în strâmtorarePâinea-n casă i-a sporit,Dar când n-are o gustare,Zice: „El m-a părăsi... Citeste mai mult >>
Alternativă!!...
Alternativă! ! ...Decât, viața, ce-o să fieSă n-ai nici, o bucurie,S-o petreci, în chin și foc,Mai bine suferi, pe locNefiind, cale de mijloc...Pe pământ, cât ți-e de greu,Omule, păcatul tău,Arată-l,... Citeste mai mult >>
Să poți fi cu Dumnezeu!(var.)
Ca să poți fi cu Dumnezeu! (var.)Ca să poți fi cu Dumnezeu,E, în El să nădăjduiești,Să-l rogi ați spune”-Fiul meu”,Din tainice-nălțimi cerești! ! ...Sigur să fii, nu te-ndoi,Căci dreapta DomnuluiȚi-e... Citeste mai mult >>
Am găsit iubirea!!...
Am găsit iubirea! ! ...Am căutat cândva, iubireaȘi toată lume-am scotocit-o,Și nu mică, mi-a fost uimirea,Că-n toată lumea n-am găsit-o!Am călătorit în țară,În fel de fel, de circumstanțe,Cu sarcini,... Citeste mai mult >>
ADEVĂRAȚII MARTORI...
Adevărații martori...Doamne poate mâine iei,La Tine, pe aleșii TăiPe creștinii-adevărați,De Tatăl, la cer chemați,Ei Îți sunt, Isuse frațiȘi-au dus crucea fiecare,Care poate să-i doboare,Pe-a Ta foar... Citeste mai mult >>
Mai bine mă făceai,Doamne...
E atât de greu să trăiești pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Apă sau vânt!S-adăp ciutele, căprioareleSetea năvalnicăCu susurul blând!E atât de greu să lupți pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Slovă d... Citeste mai mult >>
Caut pacea Ta!
Caut pacea Ta!Caut pacea TaPrea Sfinte Părinte,Cu mintea și cu inimaȘi gânduri multe,Și tocmai atunciMă ispitește cel rău,Supune la frământări adânciMintea, gândul și sufletul meu,Îndepărtează-l Tată... Citeste mai mult >>
În freamătul acestei lumi
În freamătul acestei lumi,Un ecou din depărtare,Ce vine din depărtări și lumi,Azi se simte tot mai tare.În pașii fiecărui om,În umbra fiecărei clădiri,Chiar și în spatele celui mai mare pom,Căci nimic... Citeste mai mult >>
Străini prin lumea aceasta
Străini suntem pe-acest pământ,Trecători prin zi și vânt,Iar tot ce astăzi adunămÎn urmă, toate le lăsăm.Se schimbă lumea zi de zi,Dar Domnul nu Se va schimba.Cuvântul Lui rămâne viu,Azi, mâine și în... Citeste mai mult >>
Într-o lume pustie și rece
Într-o lume pustie și rece,Parcă tot mai mult ne îndepărtămDe Cel ce este veșnic,Singurul Dumnezeu Creator.În frenezia lumii acesteia,Am uitat cine suntem,De unde venim și unde mergem,Căci nimic nu es... Citeste mai mult >>