Ooo...Tu Domn al mântuirii

Ooo... Tu Domn al mântuirii,
Domn al slăvilor cerești,
Apele ce-s curgătoare,
Se opresc când Tu vorbești,
Timpul care se grăbește,
Se oprește-n loc mereu,
Glasul Tău când se aude,
Glasul sfânt de Dumnezeu.

Tot văzduhul se-nfioară,
Când prezența Ta apare,
Negura de ceață deasă,
Când Tu strigi atunci dispare,
Un cuvânt rostit de Tine,
Luptele îndat' oprește,
Căci cuvântul e putere,
Orice vânt el potolește.

Doamne norii el desparte,
Când apar pe-un cer senin,
El zidește... nu dărâmă,
Căci e-un glas care-i divin,
Rănile ce-s nevăzute,
Ce aduc mereu durere,
Vindecate-s de cuvântul,
Tău, căci plin e de putere.

El aduce-n tulburare,
Pace și lumina Ta,
El alungă orice teamă,
Ce încearc-a tulbura,
Sufletele ce aleargă,
Înspre Tine Domnul meu,
Căci cuvântul este arma,
Împotriva celui rău.

De se-aude-n depărtare,
El de toți este-auzit,
Căci atunci când el răsună,
Tot pământul este-oprit,
Marea valurile-oprește,
Și bătaia cea de vânt,
E oprită-ntotdeauna,
Când se-aude-al Său cuvânt.

Strigă Doamne... strigă-ntruna,
Glasul Tău să-l auzim,
Tu deschide-ne și ochii,
Ca să îl deosebim,
Și cuvântul ce coboară,
Hrana vie să ne fie,
Căci e cel care dă viață,
Și-n necaz doar bucurie.

Strigă-n zi... strigă și-n noapte,
Glasul Tău să-l auzim,
Să-nțelegem a Ta voie,
Și supuși s-o împlinim,
Să fim robi ai ascultării,
Să fim după placul Tău,
Să ne-asemănăm cu Tine,
Veșnicule Dumnezeu.