Ooo...divină mângâiere

O... divină mângâiere,
Azi în colțuri de pământ,
Se aud suspine Tată,
A copiilor ce plâng.

Celor ce-s orfani de mamă,
Celor ce sunt fără tată,
Inima le este Doamne,
Mult prea mult ea-ndurerată.

Merg pe străzi pustii din viață,
Singuri și așa zdrobiți,
Ei ascund mereu sub zâmbet,
Lacrimi... și sunt ocoliți.

De acei ce nu știu Doamne,
Nu-nțeleg durerea lor,
Nu văd focul care arde,
Dup-al lor părinți... de dor.

Sunt sleiți... fără putere,
De păgâni sunt alungați,
Ei de nimeni sfânt Părinte,
Pe pământ nu-s ascultați.

Prigoniți mereu sunt Doamne,
De acei ce nu-nțeleg,
Ca n-au mâna cald-a mamei,
Sau a tatălui lor piept.

Unde să-și scufunde fața,
Ca să fie mângâiați,
Când de toți... de toți în viață,
O... Isuse sunt uitați.

Doamne Tu în cartea sfântă,
Undeva scris ai lăsat,
A orfanilor Parinte,
Este-un veșnic Împărat.

Ai spus Doamne-n orce vreme,
Lânga ei vei fi mereu,
Le vei alina suspinul,
Când vor suspina din greu.

Le vei șterge-nlăcrimata,
Inimă în nopți târzii,
O... Mângâietor din ceruri,
Lângă ei tu să rămâi.

Te rog Doamne, bucuria,
Să le dai când triști ei sunt,
Ține-i Tu mereu de mână,
Pe orfanii care plâng.

Fii Tu Doamne a lor mamă,
Să-i asculți când ei vorbesc,
Sprijin să le fii în vremea,
Când în viață obosesc.

Celor ce sunt fără tată,
Strânge-i Tu la pieptul Tău,
Să te simtă mai aproape,
Când ei întâlnesc vre-un greu.

Fii cu ei în tot... în toate,
Căci sunt singuri pe pământ,
Sunt fără părinții care,
Au plecat ei prea curând.