ONISIFOR

ONISIFOR

Mergând pe firul amintirii, Apostolul în închisoare,
El, Pavel, are-o ne-mplinire, ceva în inimă îl doare.
Din Asia toţi lucrătorii îl părăsiră dintr-odată
Dintr-un motiv ce-i pare straniu şi nu-l cunoaşte deocamdată.

Figel şi Ermogen, şi alţii, erau oamenii lui de bază.
Şi-acuma nimeni nu-i răspunde şi mult aceasta-l întristează.
Pe un amic îl ştii la bine, dar şi când răul te-mpresoară.
(E-adevărat că nu cu-o floare se face-n luncă primăvară.)

Această floare-i Onisifor, statornic lucrător în bine
Care de Pavel stând în lanţuri nicicând lui nu i-a fost ruşine.
Avea în glasu-i de părinte o nesilită mângâiere
Ce-ţi oferea pe neştiute izvorul tainic de putere.

Era călăuzit de Duhul atât în vorbe cât şi-n fapte
De câte ori venea la Pavel şi-l căuta şi zi şi noapte.
Era un om pentru spărtură ce-şi cunoscuse bine rolul
Ştiind că Dumnezeu din ceruri asigură oricând controlul.

De-aceea lui nu i-a fost teamă de oameni sau de închisoare.
Primise-n duhul de la Domnul o slujbă de îmbărbătare.
Vedea prin Duhul Sfânt izbânda în cei pe care-i vizitase
Şi-astfel planta cu multă grijă Biserici vii prin multe case.

El nu dorea mereu în faţă mai sus de alţii ca să fie
Ci-acţiona tăcut din umbră spre pace şi spre armonie.
Trăia-n Biserici ca Barnaba, ca şi un fiu al mângâierii,
Pe care sus, pe metereze, adesea şi-l doreau străjerii.

Lui Timotei Pavel îi scrie de Onisifor cu iubire
Şi îi doreşte îndurarea cu cea mai naltă preţuire.
Vorbind de luptele credinţei din misiunea efeseană
Apostolul îşi aminteşte că nu-şi dădea nici somn pe-o geană.

Dar Onisifor, lucrătorul, ca un ostaş veghind în zale
L-a ajutat mereu pe Pavel cu tot ce lui i-a stat în cale.
Ca secretar de misiune sau ca ispravnic peste bunuri
El n-a fugit de-acele critici care-l vizau ca nişte tunuri.

Când fiarele porneau cu ură pe Pavel grabnic să-l sfâşie
Era prezent şi Onisifor stingând incendiul de mânie.
C-o fire calmă şi blajină el îndemna mereu la pace.
Şi-atunci vrăjmaşul cu ruşine vedeai că nu se mai întoarce.

Când Timotei citind scrisoarea acea poveste-o retrăieşte
C-o lacrimă pe dinăuntru lui Dumnezeu Îi mulţumeşte.
Îi mulţumeşte pentru Pavel că l-a crescut viu în credinţă
Şi că un om ca Onisifor la Dumnezeu e cu putinţă.

De-astfel de oameni e nevoie şi astăzi în lucrarea noastră
S-avem o viziune clară, să fie bolta mai albastră.
Să crească rodul pentru Domnul cum l-au adus de mult creştinii
Să nu mai fie nici neghină şi pentru veci să piară spinii.

Împărăţia de lumină cea veşnică, neclătinată,
Să ni-L aducă pe-Mpăratul cu pacea Sa adevărată.
Şi-atunci apostolii, martirii, să salte toţi de bucurie
Când visul întâlnirii noastre va fi-mplinit pentru vecie.

De vreţi să fiţi şi voi cu Pavel, cu Onisifor dimpreună
Cu dor iubiţi-L azi pe Domnul chiar dacă treceţi prin furtună.
El vine grabnic plin de slavă, să-I auzim atenţi chemarea:
„Sculaţi creştini, e miezul nopţii! În ceruri a-nceput Serbarea!”