Omule ce ești în viață

Omule... tu ești în viață, ca o frunză ce-a căzut,
Dintr-o ramură și dusă, pe un drum necunoscut,
Nu știi mâine ce te-așteaptă, dar nici astăzi... mai târziu,
Tu nu știi... nu știe nimeni, știe doar Acel ce-i viu.

Ești ca apa curgătoare, ce nu-și știe cursul său,
Câte pietre-o să mai spele, îi va fi ușor... sau greu? ,
Va urca? , sau doar la vale ea va curge ne-ncetat,
Sau se va lovi de munți-n față ce s-au înălțat.

Sau va trece cursul apei, printre stânci ce-s în pustii,
Ea nu știe, nici tu astăzi, omule nu poți să știi,
Câte dimineți de ziuă, să le vezi vei mai putea,
Câte primăveri sau toamne, câte ierni în viața ta.

Ești tu ca o adiere, omule pe-acest pământ,
Uneori ce bate caldă, uneori este de vânt,
Ea adus-atât de rece, omule așa tu ești,
Schimbător... doar unul singur neschimbat e-n slăvi cerești.

A ta inimă azi bate, nu știi câte vor mai fi,
Omule... bătăi... căci toate, doar Isus le poate ști,
Ultima ce-o simți, tu dăi-o... Lui, ca să rămână ea,
Pe un braț, care-o va duce, să cunoască slava Sa.

Când ridici tu astăzi pasul, doar spre ceruri el să-ți fie,
După treapt-a ta ființă, ea nu poate ca să știe,
Ce va fi... dar tu fii gata, omule de întâlnire,
Căci nu stii când vine clipa revederii cu-al tău Mire.