Omule, ce alegi?

Omule, ce alegi?

Era așa frumos, era așa de bine
În vers și în cântare în fiecare zi
Cei rânduiți a scrie să aibă bucuria
Văzând purtarea-aleasă, s-o poată zugrăvi.
Să spună de iubire și de-ale ei miresme
Care mereu încântă la fiecare pas
De-a ei dulceață sfântă în fapte și-n privire
În orice-mprejurare din timpul ce-a rămas.
Să cânte bunătatea și marea ei chemare
La sânul ei cel dulce ce poate ca să dea
Cu-atâta bucurie, cu-atâta fericire
Liniște-n orice suflet, acum și pururea.
Să cânte bucuria de-a fi toți împreună
În strânsa legătură a dragostei legați
Când toți în unitate să aibă-o năzuință
Și-același dor fierbinte de a trăi ca frați.
Să îi încânte pacea în orice-mprejurare
În suflete smerite ce-aduce-mbrățișări
Când nu e nicio ceartă și-n cuget e unire
Spre ce-i frumos și nobil, către cerești purtări.
Ar fi dorit a spune și-a scrie despre toate
Aceste minunate trăiri în orice zi
Cu inimă voioasă, cu mare mulțumire
Dar n-au putut a scrie, nici n-au putut grăi,
Căci n-au văzut iubire, pace și bunătate
Și nici credincioșie pe cale între frați
Și-au trebuit a spune cu slove-nlăcrimate
De-a oamenilor ură cu care sunt legați.
Au zugrăvit prin vreme tabloul răzvrătirii
Ce prin gânduri, prin vorbe și fapte l-au creat
Acei creați de Domnul cu-atâta bunătate
Care cu nepăsare trăit-au în păcat.
Au spus de nebunia încrederii în sine
Ce omul o cultivă crezânduse-nțelept,
Despre goana nebună după plăceri și nume
Și despre-ndepărtarea de la tot ce e drept.
Au spus dar mulți pe cale nu vor să înțeleagă
Prea rătăciți de patimi și de păcatul lor
Urmând a lor dorință, urmând a lor plăcere
Crezând că nu-i nevoie de un Mântuitor.
Au scris în versuri multe de-o dreaptă judecată
Ce Domnul o aduce la capătul de drum
Dar mulți nu iau aminte această înștiințare
Și cred că-i o poveste de care râd acum,
Însă când o să vie și-o să se-adeverească
Vor plânge pe vecie că n-au crezut pe-acei
Care le-au spus că vine și să se pregătească
Venind cu pocăință la Domnul ca și ei.
* * *
Omule, te grăbește să dai curând crezare
Cuvintelor prin care chemat ești de la rău
Să vii cu pocăință la Domnul ce dorește
Să ai pe veșnicie salvat sufletul tău.
Te-ntoarce cât mai grabnic din calea ce te duce
Înspre un loc din care nu poți să mai revii
Predându-ți azi ființa în mâna Celui care
Îți poate da iertare și te poate sfinți.
Chiar dacă ți se pare că prea mult ți se cere
Ca să renunți la toate câte în lume-ți plac
Să știi că o cunună îți este pregătită
Ce nu se vestejește, care rămâne-n veac.
Să știi că se merită să stai în ascultare
De Dumnezeul Mare ce-n dragoste te vrea
Să fii de El aproape și să-L iubești întruna
În orice-mprejurare, acum și pururea.
Fă-ți astăzi socoteala și fugi de ce te leagă
În brațul Lui puternic cât încă mai ai har
Căci trece-a ta viață și-atunci va fi târzie
Amara-ți remușcare, c-atunci va fi-n zadar.
Vei fi pe veci ferice de vei dori degrabă
Pe calea ascultării să mergi cu toți acei
Ce plini de bucurie cu Domnul împreună
Se-ndreaptă înspre țara cu frumusețea ei.
Ești întrebat acuma, ce vrei, ce vei alege
Ești doritor de slavă sau să mergi înspre rău?
Ce-o să răspunzi contează, că-n rai sau în pierzare
Pentru eternitate va fi sufletul tău.