Omule

Omule ce spui că astăzi,
Pocăința o trăiești,
Cel ce spui... eu sunt cenușă...
Oare spre ce azi privești,
De alergi cu osteneală,
De cu zori și până seară,
Și de-odată... deschizi ochii,
Și mai faci înc-o cămară,
Căci una nu îți ajunge,
Pentru câte strângi mereu,
Și când tu le-ai strâns pe toate,
Nu te-ai plâns că-ți este greu.

Omule ce spui întruna,
Că pe Domnul îl slujești,
Spui mereu că niciodată,
Nu o să îl părăsești,
Stai mereu cu El de vorbă,
Și în dimineți și seri,
Dar cerând întotdeauna,
Multe binecuvântări,
Pentru faptul că odată,
Legământul ai făcut,
Cu-al Tâu Domn din veșnicie,
Care te-a iubit prea mult.

Astăzi vrea, Acel ce-i veșnic,
Să-ți aduci omule-aminte,
Când rosteai cu bucurie,
La-nceput niște cuvinte,
Când spuneai... până la moarte,
Tu pe El o să-l slujești,
Și în orice suferință,
O să-i spui că îl iubești.
Că în orice încercare,
Lângă El o să rămâi,
Mai spune-ai că niciodată,
Nu uiți dragostea dintâi.

El e Cel ce azi îți spune,
Viața să ți-o cercetezi,
Îți mai spune... pentru mâne,
Tu să nu te-ngrijorezi,
El e Cel ce pe-a ta masă,
Binecuvântări va pune,
El mereu îți poartă grija,
Tu să ai doar lucruri bune,
Dar îți cere pentru toate,
Viața ta să-i dăruiești,
Să-i dai timpul... căci tot Domnul,
Ți l-a dat... să îl slujești.