omul-singura ta slavă

Dumnezeule,esti atît de mareţ
atit de mult iubesti omul pamintesc
desi lai facut din nimicul pamînt
ai pus in el lucrul cel mai de preţ!

deşi doar un abur ce se ridica-n vint
intîi este falnic apoi parca frînt...
nu mai e nimeni pe tot acest pamint
sa-Ti oglindeasca chipul Tau Sfînt

un fir de iarba gata sa rasară,
ce se paleste apoi la prima rază...
dar totuş ridicat la prima ploaie
ce-l face mai puternic şi mai tare

trecut de ani i-nviorezi povara
si tînar fiind îi darueşti pavaţa
atitea lucruri tainic,nestiute,
cuprind doar omul cu a Ta iubire

el e nimic,Tu esti al lui Parinte
el e-o suflare,Tu est viaţa vie.
Un diamant lipsit de-orice sclipire,
în care-ai aşezat a Ta menire

Un vas de lut,ce-i gata sa se spargă,
dar sprijinit de mîna Ta de tată,
o sinpla trestie ce se apleacă
dar întărită falnic ca să crească.

Mister adinc,păstrat de multe ere
neînsemnat si lipsit de putere
în ochii Tăi va fii mereu doar omul
intruchiparea ce oglindeşte cerul.