Omul II

(cugetare versificată)
“Ce capodoperă este omul
...Frumuseţea lumii!”
Shakespeare

Dă-ţi seama omule ce eşti,
Ca visul unei umbre pământeşti.
Ca pâinea caldă omul este
Dacă e bun şi locul îl sfinţeşte.

Ca o vioară-n lume omu-i dat
Şi merge când e încordat.
Când coardele viorii i-au căzut
Rămâne ca vioara-lemn tăcut. -

Şi ca un ghem de aţă omu-i dat,
Un ghem sunt clipele aici de stat
Ghem încâlcit ce trebuie descurcat,
Şi nu toţi să-l desfacă au apucat.

Şi-i dat mult lumea a nu privi;
Privind-o mult, n-o poate suferi
Şi omu-i bun atât cât e sărac
În bogăţii altfel oameni se fac.

Doreşti să şti caracterul în el pus,
Pune-l să stea un rang mai sus,
Şi vei vedea ce ascunde-n trup,
Căci deseori om pentru om e lup.

Pomul după roade îl cunoşti
Oameni după fapte buni sau proşti
Metalul după sunet poţi a şti
Şi omul când începe a vorbi.

El înfloreşte ca floarea în câmpie,
Sfârşitul zilelor însă nu-şi ştie
Zilele lui ca iarba-şi au tăiat,
Pe urmă oricare ai fi-tot eşti uitat. -

Cu ce se poate om să se mândrească
Atunci când viaţa este ca o iască?
Un trecător nu se poate mândrii cu avere,
Omul se poate; viaţa e trudă şi durere.