Omul din afară

OMUL DIN AFARĂ

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Dacă omul dinafară trece, nu ne înspăimântă,
Căci în omul dinlăuntru noi purtăm nădejdea sfântă,
Este-adevărat, căci corpul, ca şi frunza vestejeşte,
Cât ar fi de fin şi fraged, orice om îmbătrâneşte.

Omul este ca şi ceasul care merge automat,
Însă după multe zile vezi că toate s-au uzat.
Nu demult treceai pe stradă, erai tânăr şi frumos,
Ca un arbore cu ramuri, ca un falnic chiparos.

Dar atâtea vânturi iată, şi a timpului tărie,
Şi-a lăsat pe chip amprenta şi culoarea argintie.
Unde-s dinţii de vedetă? Unde-i părul de artist?
Unde-i chipul plin de farmec şi de zâmbet optimist?

Ieri era o domnişoară suplă ca o rândunică,
Iar acum când bagi de seamă, vezi o biată bătrânică.
Şi ţi-e şi frică şi ruşine ca să-i spui că-i moş sau babă,
Dar îmbătrânirea vine, vrei nu vrei, ea nu te-ntreabă.

Mai încearcă mulţi şi multe după cum îi poartă firea,
Cu vopsele, cu podoabe, să-şi ascundă-mbătrânirea.
Însă orişicâtă farbă pui pe chipul ruginit,
N-ai să poţi ascunde totul, să arăţi întinerit.

Trădătorii fără milă spun la oameni adevărul,
Ridurile de pe faţă, vocea răguşită, părul,
Ochii care văd iluzii şi auzul asurzit,
Şi spinarea aplecată de sărman îmbătrânit.

Mersul cu încetinirea, respiraţia opacă,
Nu mai ţine bietul minte, căci memoria-i săracă.
Semnele îmbătrânirii se arată din profil,
Şi din faţă şi din spate, şi din mintea de copil.

Ochelarii sunt pe frunte, dar el caută după ei,
Îşi mai ceartă şi soţia: "Unde-s ochelarii mei?"
Şi zâmbiră împreună, "Bătrâneţea ne-a cuprins!"
Milioane de celule au murit şi ni s-au stins.

Mai avem pe jumătate, sau un sfert din "OZN-e"
Drumul nostru ni se gată, în sicrie ni se-ncheie.
Bătrâneţea e ciudată, e ciuntită, e greoaie,
Omul de abia se mişcă, ca şi melcul după ploaie.

Boli de diferite grade şi cu denumiri înalte,
Sinuzite, cardiace, leucemii şi-atâtea alte...
De la cap şi pân' la glezne, un adevărat complex,
Boli de nervi şi boli de sânge, boli cu diferit reflex.

Un vulcan cu lavă plină este omul muritor,
Care deseori se sparge ca un uriaş cuptor.
Vezi erupţii de celule care lasă-n peşteri golul,
Corpul se epuizează căci a-mbătrânit subsolul.

Caută bieţii oameni trudnic elexiru-ntineririi,
Ca să-nvingă, să stopeze forţele îmbătrânirii.
Sute de experţi încearcă teze de laborator,
Ca să readucă omul pe un câmp nemuritor.

Însă nici o reuşită, căci păcatul germinează,
Moartea care-n trup pătrunde, zi de zi înaintează.
Pavel cunoştea secretul, de aceea el ne-a spus,
Ca să ne-noim în omul dinlăuntru, prin ISUS.

Frumuseţea se destramă până-n cel din urmă fir,
Duhul zboară, iar ţărâna se topeşte-n cimitir.
De la începutul lumii legea a perpetuat,
Dar nădejdea noastră este MESIA cel înviat.

DUMNEZEU învie morţii, dovedit prin DUHUL SFÂNT,
El va porunci să vină trupuri care nu mai sunt.
Ne vom reprimi fiinţa, chipul fără zbârcituri.
Elixirul nemuririi e Cuvântul din Scripturi.

DUMNEZEU îmbracă crinii cu petale, cu miros,
Tot la fel şi noi purta-vom chipul Lui ISUS HRISTOS.
Şi vom sta în veşnicia tinereţii, fericiţi,
Unde nu-i păcat, nici moarte, şi nici oameni chinuiţi.

Având trupuri transformate, îmbrăcate în lumini,
Ca şi porţile cetăţii, construite din rubini.
Atingând înalta treaptă, culmile civilizaţiei,
Unde oamenii trăi-vor în iubire toţi ca fraţii.

În deplină armonie, plini de glorie şi cânt,
Binecuvântând pe Tatăl pe ISUS şi DUHUL SFÂNT.
De aceea noi creştinii, suntem mulţumiţi cu starea,
Căci răsplata noastră este slava, binecuvântarea.

De aceea noi nu punem nici perucă, nici inele,
Căci ISUS, Mântuitorul ne va da cununi de stele.
De aceea noi nu plângem trupul care-i descompus,
Căci Părintele cel veşnic ne învie prin ISUS.

Sparge în bucăţi oglinda cu osânda ei nedreaptă,
Şi priveşte în Scriptură slava care te aşteaptă.
Unge-ţi cercănita faţă cu cereasca alifie,
Ca să fii frumos în DOMNUL, plin de har şi bucurie.

Pune-ţi şi podoabe rare, pietre scumpe şi carate,
Fapte sfinte, umilinţă, dragoste şi bunătate.
Ca să-ţi poată DOMNUL spune: "Preaiubită, preaiubit,
Prin viaţa ta în toate DUMNEZEU s-a proslăvit!"

Frumuseţea lumii trece ca şi vântul prin grădini,
Care-n urma lui desface flori de tei şi flori de crini.
Unde-s marile vedete, cântăreţii sau actorii?
Sau savanţii cu renume, sau vestiţii, luptătorii?

Unde-i lumea strălucirii, ca şi lumea umilită?
Care au căzut în luptă cu puternica ispită...
Să privim atunci spre slava lumii care-i trecătoare?
Să mai satisfacem corpul cu dorinţele-i murdare?

Omul dinafară trece, el se duce în mormânt,
Până-n ziua învierii, el rămâne în pământ.
Dacă omul dinafară trece, prea puţin ne pasă,
Ştim că DOMNUL ne aşteaptă sus, în Patria frumoasă.

AMIN