text Poezii crestine

Omul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete

Omul

Meșter mare fără schiță,
Ce creat-ai Universul,
Ai adus în lume omul
Ai făcut din el ființă

O ființă minunată,
Tu, Olarule iubit,
Și I-ai pus în el suflare
Creatorule slăvit

Și l-ai frământat cu grijă,
Ai pus tot în rânduială,
I-ai dat har și îndurare,
După a Ta asemănare

Tot în jur i-ai dat în seamă,
Ajutorul potrivit,
Și-o neprihănire sfântă
Chiar atunci de la-nceput

L-ai înconjurat cu cântec,
Cu iubire și lumină,
Binecuvântarea sfântă,
Tu ai pus-o peste tină

Ai umblat cu el pe ape,
Chiar de lei l-ai apărat,
Din necazuri și din moarte
Tu de toate L-ai scăpat

L-ai călăuzit într-una,
Ochiul Tău L-a urmărit
I-ai dat dorul după Tine,
Lâncezând după Cuvânt

ȘI în scurta lui viață,
De poveri și-alergat,
Tu i-ai dat odihnă-n suflet,
Când la sfat, cu Tine-a stat

De cuvântul Tău ascultă,
Omu-n viață-i fericit,
De se pleacă, recunoaște
Că mâna Ta, l-a întocmit

Și ce dor fierbinte-ai pus
In truditul om de lut,
O dorință arzătoare
După viața viitoare,
După Tin’isus iubit

O, ce mare îndurare,
Pentru el ai pregătit,
Ca să-L duci acol’ la Tine
Unde omul n-a gândit

Cât de mult iubești Tu omul,
Dumnezeule Prea ‘Nalt
Înspre Tine să-și i-a zborul
Spre cerescul Tău Palat.
AMIN
2018 Floarea

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>