OMENIREA CE VA PLÂNGE...

OMENIREA CE VA PLÂNGE...



Pe atâți oameni deosebiți
Îi cunoaștem și-i cinstim
Dar bine vedeți și știți
De, Domnul, nu pomenim

De, destui oameni, de stat
Să-i cunoaștem, mult citim
Dar, de Creatorul lor,
PARCĂ NU VREM S-AUZIM.

La mulți ce-au stârnit războaie
Criminali recunoscuți,
Dedicăm tomuri, greoaie
C-au ucis atâți recruți

Multor dedicăm statui
Pentru că îi venerăm
Însă, ZIDITORULUI,
Ne sfiim, Slavă să-i dăm.

Pe Tatăl, ce ne-a zidit,
Îl uităm necontenit
De s-entreabă prea des, Domnul,
Oare, de ce-am făcut omul? ...

Zi de zi, ne amintim
Rudele și vii și moarte
De-s aproape sau departe
Cu tot dragul, le cinstim

Foarte des, ne vin în minte
Ale lor bune cuvinte
Dar, reținem mai ușor
Înfruntări, care ne dor,

Înseamnă c-avem păcat
Și încă, nu l-am iertat,
Pomenim mult prea ușor
Orice, răutate-a lor,

Pomenim așa, că plânge,
Legătura cea de sânge
În ceea ce ne privește
Lucrul ăsta, ne orbește
Îi cerem des să ne ierte

Cum, Domnului domnilor,
Păcatele tuturor,
Poate totuși să le ierte
Niciodat, să nu ne certe?

Dac-așa-i cu ruda ta,
Cu străinii-i altcumva? ! ! ...
Vina lor, e-atât de mare,
Că nu-i cale, de-mpăcare? ...

Să ne îndreptăm lăuntrul
Să ștergem ura, ce-o poartă
Să ne schimbăm, azimutul
Că azi, mâine, bate-n poartă
A lui dreaptă, Judecată,

Ceea ce ne-aduce-aminte
Că și noi, avem păcate,
Chiar de-au fost șterse din minte
Am mustrat, chiar un părinte

Domnul, ni le-a șters pe toate,
Dureros, ne vin în minte
Tocmai cele ce-s iertate.
I-am certat pe amândoi
Unde-i dragostea din noi? ? ...
Noi, nu ne-am putut abține,
Însă, Dumnezeu, ne ține

N-am iertat al nostru sânge
Care răul, nu-l învinge,
Unde-i dragostea de-aproape
Și iubirea, pentru frate? ! ...

Unde ne-a fost rațiunea
Găndul nostru, la ce-a fost
Cum plătim cauțiunea
Pentru-Al Tău, sânge vărsat...

Când afectul ne constrânge
Pe altul, să nu-l pot plânge...

Când mărim, pe Fiul Tău,
Tată, te înduioșezi
Încât, în cugetul, Tău,
Copii, ca pe El, ne vezi

Dar, răscolim, a Sale patimi
Tocmai când, săpat de cruce,
Înc-având urme de lacrimi,
Ura grea, vrem iar a duce.

De ne-ncearcă răutatea
La greșeala unui om
Să ne stoarcem, bunătatea
Chiar din cel mai mic, atom,

Să ucidem chiar în fașă
Oricare resentiment
Ce, pe Diavol, îl îngrașă
Și-i ridică monument.

Să iertăm, să fim iertați,
Domnul, inima ne-o știe
Că, iertând pe toți ceilalți,
Îi aducem bucurie.

Să-ncetăm să mai urâm
Și în loc, iubire crească,
Să obținem un tărâm
Cu, Pace Dumnezeiască.

Să trăim în bună pace
Satan, pârăște, nu tace,
Pârășt, e lui Dumnezeu,
Chiar când ne păzim, de rău.

Să-l deplângem, pe defunct
Să-i iertăm, pe cei în viață,
Să nu le mai punem, punct
Când ne critică, pe față,

De ne-a lovit, pe obraz
În mânia duhului,
Să nu îi gândim necaz
Că-i făptura, Domnului,

De nu ierți, cu toată graba,
Pe pământ, trăiești degeaba


Și dacă te-a pălmuit
Și s-a mâniat, greșit,
Isus zi: -FIE, LĂVIT
Tocmai tu, l-ai răstignit
Te-a făcut, neprihănit.
Gloria, fie a LUI
ȘI MĂRIRE, TATĂLUI
CINSTE MARE, DUHULUI.
Lumea, ce greșeala-și plînge
Și se vede-a nimănui,
Hainele albe să-și spele-n sânge
CURS, DIN COASTA, DOMNULUI.
Cei hrăniți cu trupul lui
Și sângele, Domnului
I-omoară Balaurul
Dar, i-nvie, slava Lui,
Fiu, al Dumnezeului.

Moldovan Pavel
08.08. 2021