Olarul

Era odata un olar,
Ce preluca cu maiestrie,
Cu dor , cu dragoste si har,
Cate un vas, cu bucurie.

El il lucra incet, incet,
Prin de rabdare , pasiune,
Il modela apoi frumos
Si ii dadea vasului nume.

Unele vase, fiind stricate,
De-atata rau si-amaraciune,
Le prelucreaza El pe toate,
Din nou pe roata El le pune

Si pana sa ajunga iara,
La forma lor ce-a fost odata,
Cu greu olarul le lucreaza,
Le da o forma minunata.

Iar alte vase mai ciobite,
Maestrul mare, El olarul,
Le prelucreaza ,le trimite,
Pe raftul vaselor de aur.

Insa nu e usor, caci vasul,
Ca sa fie curat de zgura,
Va trebui sa-l slefuiasca,
Si sa ii de-a o-nvatatura.

Apoi cand au fost reparate,
Le pune iarasi in lucrare,
Caci fiind frumos transformate ,
Sunt gata de-ntrebuintare.

Sunt folosite, in lucrarea,
Ce fiecare vas, o are
Sa isi implineasca chemarea,
Ce ia fost data jos sub soare.

Si-apoi cand vasele de cinste
Si-au terminat cu drag lucrarea,
Si vin olarului 'nainte,
Cand ii aud cu drag chemarea.

El le priveste cu iubire,
Caci au lucrat aici frumos
Nu le mai pune-n folosire,
Le duce-n raiul Lui Hristos!

De vrei sa fi un vas de cinste,
Sa te puna in slujba-olarul,
Alege de acum ' nainte,
Sa-i primesti dragostea si harul.

Caci El frumos ti-a dat o forma,
Tu s-o pastrezi nefisurata,
Caci orice fisura la urma,
Trebuie de El reparata.

Si modelarea nu-i usoara,
Insa pentru vas este bine,
Caci tot ce va lucra olarul,
Va face-un vas mai nou din tine.

Si-apoi vei fi un vas de aur,
Ce-i prelucrat asa frumos,
Frumos vei straluci odata,
Chiar in gradina Lui Hristos!