Oile pășunii Mele

Oile pășunii Mele

«Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înșiși! Nu trebuie păstorii să pască turma? Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu pașteţi oile. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită, n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire și cu asprime! Astfel, ele s-au risipit, pentru că n-aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului și s-au risipit. Turma Mea rătăcește pe toţi munţii și pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării și nimeni nu îngrijește de ele, nici nu le caută! »

Ezechiel 34


Peste dealurile lumii oile s-au risipit...
De-au avut păstor odată, pare că le-a părăsit...
Una, colo-n depărtare prinsă, parcă-i prea robită
Și nu-i nimeni s-o apuce s-o ridice din ispită...

Alta, are o rană adâncă, stă de parcă ar vrea să moară
Pare că la cotitură a mușcat-o rău o fiară
Plânge alta însingurată colo sus pe o colină
Apăsată și robită cară dupa ea... o vină!

Multe văd că-s alungate, că sunt date la o parte
Din pășunea ce-a fost dată pentru toate!
Una slabă rătăcită prinsă-n spini și chinuită
E împinsă și mai tare ca să zacă mai zdrobită...

Una-i grasă și îndrăzneață calcă totul în picioare!
Cum să pască și cea blândă care trece pe carare?
Apa ce din stânca rece i-a fost dată
E călcată și lăsată... în urmă... tulburată

Văd Păstorul cum apare printre munți cu piatră tare
Gleznele Îi sunt zdrobite de atâta căutare...
Cea pierdută-i prea departe, nu s-aude dacă plânge...
Prin primejdii și întuneric fără teamă El se duce...

Una a fost dispretuită... s-a pierdut acolo-n vale
Rănile îi sunt profunde, făr' puteri de înaintare...
După ea coboară acuma până jos colo-n adânc
O apuca și o ridică și la piept o tine strâns...

Urcă așa pe înălțime parcă aud și acum strigând:
Oile împrăștiate am să Mi le-adun pe rând!
Am să leg pe cea rănită, cea plăpândă, istovită
Și-am să îi arăt deacuma dragostea-Mi nemărginită!
*
Cine le-a mâncat grăsimea?
Cine s-a îmbrăcat cu lâna?
Cine le-a vorbit cu-asprime
De nu pot veni la Mine?
*
Turma mea e risipită și împrăștiată-n zare
Au ajuns de mare jaf, le înconjoară atâtea fiare...
Am venit să le dau hrană, am venit să le adap
Am venit să-Mi adun turma... și s-o scap!

Urla lupi în ascunzișuri dar degeaba! Eu-s aici!
Merg să caut pe acelea ce prin crăpături de stânci...
S-au ascuns în ziua aceea, cu nori grei și negură
Și-au uitat de-odihna sfântă ce în Mine o avură...

Voi fi astăzi pentru ele ca un Voievod viteaz
Printr-un legământ de pace le voi scoate din necaz
Și-n pustiu dacă s-ar duce, vor putea chiar locui
Și-n pădure dacă vrea-vor vor putea acol' dormi

De vre-un jug sau laț pe gâtul lor am să găsesc
Eu îl scot! Și le smulg din mâna celor ce le asupresc
Nou răsad, Pășune nouă și verdeață am să le pun
De Mi-se va duce faima, printre neamuri, ca sunt Bun!

Vor ști astfel că doar Eu,
Sunt Domnul Dumnezeul lor
Oile pășunii Mele,
Mi-am dat viața pentru ele!

Ezechiel 34