Oglinda iertarii

Umilit si supus
Pana dincolo de limita
Intelegerii de sine,
M-am ascuns intr-o floare,
De unde sa pot vedea pe dusmanul meu,
Care ma chinuise de moarte.
O raza de lumina ma purta insa,
In imparatia marelui Spirit.
El mi-a poruncit sa-i spal
Mai intai picioarele,
Daca vreau sa-i vad fata.
Umilit si supus,
Ochiul meu a inceput a plange,
Albind cu lacrima fierbinte
Talpile, gleznele si genunchii
Marelui Spirit,
Pana cand, prin tulpina acelei flori,
L-am zarit pe dusmanul meu:
Era pur si frumos,
Era cuminte si drept,
Pe cand eu nu-l mai puteam uri,
Ci il priveam ca intr-o oglinda,
De unde lumina venea catre mine
Ca o aripa de inger, stergandu-mi
Fata inlacrimata.
Amin