Oful omului

Oful, omule, de-l dai,
Viață bună o să ai,
Trist tu nu vei fi nicicând,
Căci Isus vine în curând.

Lasă mofturile grele,
Nu te mai umfla în pene,
Ci smerește-te frumos
Înaintea lui Hristos.

Lasă glumele din lume,
Căci păcate îți adună,
Nu mai fi morocănos,
Mai bine strigă la Hristos.

Nu te ține cu mândria
Și nu te lega cu firea,
Căci ucide omenia
Și n-o să mai vezi veșnicia.

Lasă lenea și mâncatul,
Tu frământă aluatul
Care e în inima ta
Și prin credință o vei schimba.

Nu uita că Împărăția
Este unde e iubirea
Sa cea sfântă și curată,
Nu în cea destrăbălată.

Raiul nu e pentru toți,
Dar tu intră dacă poți,
Căci prin îndrăzneala ta
Tu poți să te schimbi cândva.

De aceea nu mai zi:
„Totul e a se sfârși”,
Domnul vine, când și tu
Îl aștepți pe El sau nu?

Deci tu lasă urâciunea,
Ceea ce este cu lumea,
Tu fii gata de veghează,
Căci sfârșitul el urmează.

Deci acuma, frați, surori,
Nu agonisiți sudori
De nici casă și nici masă,
Căci vor arde în astă viață.

Agonisește roadă multă,
Căci El iubește pe cine-ascultă,
Stăm în veghere și răbdare,
În stăruință și ascultare.

Căci la vremea potrivită
Oful nu se mai oftică,
Ci noi, în necazul mare,
Să veghem în așteptare.

Domnul vine! Maranata!
Sunteți voi cu toții gata?
Bucurați-vă de cer,
Căci vine Domnul nostru Sfânt, Emanuel