Odihna sfinților

Trebuie să existe undeva
Un loc pentru sufletele
Cetelor de sfinți răposați,
Pentru sufletele martirilor
Adormiți întru Domnul
Uitați de lume dar veșnic vii
În memoria lui Dumnezeu.

Toți sfinții plecați de la noi
Trebuie să se afle undeva
Chiar dacă nu li se mai știe
Locul de veci pe pământ,
Chiar dacă la căpătâi
N-a mai rămas nici măcar
O cruce schilodită de lemn
Spre veșnica lor amintire.

Sufletele martirilor
Care s-au stins fără lumânare
Ori topindu-se precum lumânările
În bezne de întuneric
În celule strâmte cât un mormânt
Trebuie să fie acum undeva.

În lumea cea de apoi
Unde nu este timp nici spațiu
Nici întuneric, ci numai lumină,
În pântecul oceanului cosmic
Unde valuri de lumină și întuneric
Se împletesc la nesfârșit
În imensitatea spațiului-timp
Unde nimic nu se pierde
Trebuie undeva să existe
Un loc luminat, o insulă plutitoare
Un loc de odihnă de unde a fugit
Durerea, întristarea şi suspinarea
Unde să se odihnească în pace
Sufletele îndelung răbdătoare
Și de-a pururea rugătoare
Ale sfinților lui Dumnezeu
Ale martirilor și mărturisitorilor
Care și-au dus crucea lor
Și a altora până la capăt.

Cel care a făcut cerul și pământul
Trebuie să fi hărăzit undeva
Un loc luminat, un rai fericit
Pentru odihna sfinților săi
Luați de la noi și ridicați la cer
Atunci când pe cei neprihăniți
Pe cei mai buni și mai drepți
Dintre cei născuți pe pământ
Lumea aceasta nu i-a mai meritat.