Oda...numai doi metri

Mormintele ce-au fost sapate-adanc,
Si-acum dupa atatea veacuri,
Din unul din ele a rasarit lumina.

Mormintele isi spun si astazi dorul,
Vazandu-le crestate-n stanci,
Avand numai doi metri.

Iar cei ce le-au facut
Au intrat si ei la randul lor acolo,
Fara sa mai aiba
Harletul si lopata-n mana,
Nemaiputand sa ma ia mita
De la cei ce ar fi vrut o groapa mult mai buna.

Unii au dat bani sa scape,
Altii au incercat sa-si inmulteasca zilele,
Negand ca sunt facuti din acelasi lut
Ce a fost scos tot dintr-o groapa,
Atunci cand a fost Adam facut.

Aceasta oda o scriu pentru Acel ce a iesit din groapa,
In care-a fost la randu-I chiar si El.
In schimb, nu si-a sapat-o singur,
I-a lasat pe altii sa-I puna lauri la mormant.
Iar El va sta deasupra-i si-o sa spuna
Ca altii I-au tesut acolo groapa
Si nu El singur cu insasi mana Sa.

A pus acolo si o cruce
Nu prea departe de mormant,
Ca sa ne stea adanc infipta in inimi,
Asa...de-aducere aminte.