ODAIA DE SUS

ODAIA DE SUS

Aş vrea să ştiu ce-a fost acolo
Demult în Camera de sus
Unde-ntr-o linişte deplină
S-a aşezat senin Isus.

Era un Praznic foarte mare
În Israel sărbătorit.
Adevăratul Miel de jertfă
Era chiar Fiul prea iubit.

De mii de ani Îl aşteptară
Profeţii-n viziunea lor.
Oiţele acum sunt strânse
Şi-L au cu ele pe Păstor.

E camera puţin cam mică
Pentru cuvinte-atât de mari
Care vibrează-n fiecare
Cu înţelesuri foarte tari.

El le vorbeşte de iubire
De-o Jertfă ce-o va da-n curând.
Isus Păstorul îi mângâie
Cu glasul Său atât de blând.

Pe Iuda-l scoate la lumină
Deconspirându-l hotărât.
Şi trădătorul iese-n noape
Cu planul său legat de gât.

Apar şi întrebări candide
Rostite de copii cuminţi
La care mama le răspunde
Cu lacrimile ei fierbinţi.

În acea noapte le vorbeşte
Isus despre Mângâietor.
Promite să nu-i lase singuri
În lume fără Salvator.

Deşi ştia că au să fugă
Cu toţii ca şi nişte laşi
Isus Cristos pe toţi îi iartă
Şi le veghează noii paşi.

El vede timpul când Se-ntoarce
Şi astfel îi va revedea.
Dar n-o să Se arate lumii
Ci numai lor spre-a-i bucura.

În camera cea pregătită
De un prieten credincios
Isus instituie şi Cina
Într-un ceas trist şi dureros .

Le-arată cum avea să moară
Dramatic pentru-al Său popor.
Ei nu-nţeleg prea bine sensul
Cuvintelor despre Păstor.

Când este-ameninţat Păstorul
Şi-apoi bătut pentru ei toţi
Se-mprăştie întreaga turmă
Cum ar goni-o nişte hoţi.

Ei sigur auzeau îndemnul:
„Fiţi tari acum şi îndrăzniţi!
Am biruit întreaga lume.
Pe calea-ngustă să porniţi!”

Şi au cântat un psalm în noapte.
În Ghetsimani s-au dus apoi
Să se-mplinească profeţia:
„Păstorul moare pentru oi.”
*
Aş vrea de-acum întotdeauna
Să fiu o cameră de sus
Să-L port mereu în mine însumi
Pe-al meu iubit Păstor Isus.

Eu glasul să-I ascult în taină,
Un glas divin, sărbătoresc.
S-arăt mereu prin fapte bune
Cât pot pe Domnul să-L iubesc.