text Poezii crestine

Ochii mei îl văd pe Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ochii mei îl văd pe Domnul,
Nu mă dezlipesc de cer,
De voi sta de har departe,
Voi sfârși cu cei ce pier,
Zi de zi văd o lumină,
Chiar și-n marile dureri,
Căci prin orice încercare,
Eu privesc de după zări,
Ochii inimii văd fața,
O coroană ce purta,
Doar de spini... să am salvare,
Parte de-ndurarea Sa,
Nu privesc în jos pământul,
A mea Patrie e sus,
Înspre ea-mi ridic privirea,
Înspre-al meu iubit Isus.
~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~.

Ochii mei văd îndurarea,
Chiar din zorii cei de zi,
Stau sub ea în încercare,
Căci doar ea mă va păzi,
Văd iubirea ce mă-nalță,
Când vin văi în fața mea,
Văd cum Domnul nu mă lasă,
Simt mereu prezența Sa,
Văd și raza cea de soare,
Printre norii adunați,
Lumineaz-a mea cărare,
Când sunt norii tulburați,
Nu mă duc în rătăcire,
Luminat eu sunt de sus,
Căci mi-e inima pe brațul,
Ce pe cruce-a fost străpuns.
~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~

Văd mereu doar izbăvirea,
Ce oprește lupta grea,
Nu îmi dezlipesc privirea,
De Împărăția Sa,
Visul meu spre ea se-nalță,
Vesnicia-i ținta mea,
Unde dragostea domnește,
Ce sfârșit nu va avea,
Nu clipesc aici o clipă,
Nu aș vrea să ațipesc,
Spre un răsărit de soare,
Făr-apus eu azi privesc,
Să ating vreau infinitul,
Mâna care m-a salvat,
În odihna veșniciei,
Unde sunt azi așteptat.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>