Oboseala

Eşti obosit de alergare
după o săptămână-ntreagă.
Aproape dormi în adunare
Neţinând cont ce se dezleagă!

Ţi-e trupul plin de greutate
şi-abea-i ajuns la închinare!
Dar undei inima o frate?
Te-ntreabă Domnul cu durere.

Cum vrei să îţi arat eu taine
şi binecuvântări să-ţi dau!
Când tu nici nu gândeşti la mine!
mă vinzi pe hrană, ca Esau.

Mă dai pe-arginţi să-ţi faci palate,
şi uiţi căci toate-s trecătoare!
Uiţi şi de fraţi, şi de dreptate,
Ca să fi sfânt, e lucru mare!

Tu faci negoţ în templul sfânt
căci inima ţi-e-npovorată.
Cumperi şi vinzi tot ce prin gând
s-a strecurat ca dintr-o dată!

Nici nu auzi ce se petrece
În casa sfântă de-nchinare.
Fiinţa ta rămâne rece
De-al meu cuvânt şi de cântare!

De ce fiinţa ta-i crispată
Când ai cu tine pe Isus?
De ce ţi-e inima apăsată
şi nu priveşti mereu în sus!

De vreţi trezire-n adunare
şi bucurii prin duhul Sfânt!
Grăbiţi-vă la închinare
Lăsaţi voi lumea cu-al ei gând.

Daţi Domnului onoare sfântă
Căci merită toată-nchinarea!
El e fiinţa ce-a iubită
Căci El a pus în noi mişcarea.

Să nu uitaţi de rugăciune
De ceasul sfânt, de închinare!
Căci încurând Isus revine
Ca să ne ducă în splendoare.

Şi dacă nu eşti pregătit
când va veni Mântuitorul;
Vei rămânea aici plângând!
Şi n-ai să-l vezi pe Salvatorul.

Când barca mântuiri sfinte
se va-ndrepta spre ceruri sus!
Tu vei rămâne jos o frate.
De nu te-mpaci azi cu Isus.

Ascultă sfatul Celui Veşnic,
Grăbeştete să-l întâlneşti!
Nu fi nepăsător, vremelnic,
De vrei cerul să-l moşteneşti

Atunci vei fi în strălucire
Cu al tău Mire minunat.
Cu-Acel’ pe care la-nchinare
în rugă sfântă l-ai chemat.