text Poezii crestine

Oare va găsi credință?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Oare va găsi credință, când pe nor va reveni? ,
Dumnezeul mântuirii, în cea mai măreață zi,
Oare va găsi iubire, nunta loc când va avea,
Oare cine-n acea clipă, sus cu El se v-a-nălța.

Oare va găsi El milă, la vre-un suflet credincios,
Va găsi asemănarea, chipului cel mai frumos? ,
Care plin de bunătate, moartea El a biruit,
Când pe fruntea întristată, o coroană l-a rănit.

Va găsi neprihănire, Domnul în poporul Său? ,
Ca de cer să fie vrednic, vrednic chiar și-n timpul greu,
Sau în locul ei poporul, răutatea a-mbrăcat,
Care stă adânc ascunsă, ca în locul de-noptat.

Oare va găsi nădejde, în creștinul încercat? ,
Sau El va vedea cum este-n încercare clătinat,
Va cunoaște El ființa, ce aleargă ea mereu,
Sau va spune, , Cine oare, ești tu căci nu ești al Meu".

Tremurând astăzi de teamă, viața să ne îndreptăm,
Ca în ziua cea mai mare, biruința să cântăm,
Căutând neprihănirea, să-i slujim neâncetat,
Să găsească-n noi iubirea, și un cuget luminat.

Să iubim mereu iertarea, cum și Domnul o iubea,
Pentru cei ce-l prigoniră, glasul Său doar mijlocea,
Să găsească-n noi lumină, când pe nor va reveni,
Să găsească și veghere, până când ne va răpi.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>