OAMENI ÎNVIAŢI

Oameni înviaţi

Învierile-s dovada că morţile-s provizorii.
Cei ce zac în necredinţă au doar ţinte iluzorii.
Viaţa nu e pân’ la moarte, nu-i pune capăt mormântul.
Oamenii aleg minciuna dacă au respins Cuvântul.

Lui Ilie îi ascultă glasul Dumnezeu din cer
Şi-un copil din morţi se-ntoarce la părinţi printr-un mister.
Moartea astfel e învinsă prin puterea Celui Sfânt
Care-ascultă rugăciunea omului de pe pământ.

Duhul Sfânt o încadrează negreşit în planul Său:
Credinciosul ce se roagă îl învinge pe cel rău.
Nu sunt nicidecum ai morţii, ci sunt fii ai învierii,
Cei ce cred în Domnul Isus, dar nu cum credeau străjerii.

Ei pe bani au spus minciuna că Isus n-a înviat.
Dar mormântu-i gol în urmă, Domnul la cer S-a-nălţat.
Necredinţa nu răstoarnă învierea cu dovadă,
Ci aduce condamnarea celor ce n-au vrut să creadă.

Elisei învie fiul din Sunem prin rugăciune
Cu mişcări surprinzătoare ce grăbesc acea minune.
Mama îşi primeşte fiul şi se-nchină cu respect.
Dumnezeu de grijă-i poartă. El e bun, dar şi perfect.

Moartea-i ca o paranteză ce-o va-nchide Salvatorul
Când din slavă Se va-ntoarce ca să-Şi mântuie poporul.
Fiica lui Iair e mostra de credinţă devotată
La care-i chemat Mesia prin iubirea unui tată.

Toţi să ne unim în rugă prin întreaga noastră forţă
Şi să-I luminăm cărarea Domnului ca şi o torţă.
Israelu-n împietrire e un peşte fără apă.
Din atacurile urii cine oare îl mai scapă? !

Iair a venit la Domnul. Asta-i singura speranţă
Pentru cei din care moartea nu face decât o zdreanţă.
Lumea i se-mpotriveşte: „Nu-L chema acum degeaba!”
Dar Isus la drum porneşte cu elan, cu toată graba.

Tot aşa în vremi de criză va veni ca-n Zaharia
Mesia la Israelul ce-I aşteaptă-Mpărăţia.
Nu va fi întârziere, nu va fi vreun pas greşit
Când din moarte îi va scoate Mielul cel desăvârşit.

Ei Îi vor vedea-n lumină mâini purtând semne de cuie.
Cum putea să le primească pe a slavei cărăruie? !
Şi-atunci mulţi au să-L întrebe: „De unde vin semnele Tale?”
„Vin din casa celor care M-au umplut de plâns şi jale.”

De pe drumul misiunii ce nu pare că se-ncheie
Domnul ce purta pe faţă noi sclipiri de curcubeie
În Betania Se-opreşte la un Lazăr oarecare.
Şi Maria îl primeşte cu o bucurie mare.

Marta cu vitalitate masa serii pregăteşte
Chiar dacă muncind cu râvnă uneori mai şi cârteşte.
Domnu-o mustră prin cuvinte şi cu dragoste o-ndreaptă
Să-şi găsească echilibrul şi alegerea-nţeleaptă.

Însă mai târziu, se pare, poate săptămâni de zile,
Lazăr se îmbolnăveşte ca şi floarea de zambile.
Iar Maria şi cu Marta Domnului I-au dat de ştire
Ca să vină cât mai grabnic pentru-aşa îmbolnăvire.

Domnul Isus întârzie două zile cam ciudate.
Şi-n acest timp Lazăr moare. Mulţi se-ntreabă: „Cum se poate?”
*
Pentru Dumnezeu ce-nseamnă două zile-n calea dreaptă?
Două mii de ani în lume El poporul Şi-l aşteaptă.

C-o răbdare îndelungă, c-o iubire infinită,
El, Păstorul din vecie, pe Israel îl invită
Din cărările pierzării să se-oprească drept la cruce,
Sus pe culmea unde Mielul viaţa veşnică-i aduce.
*
Va veni odată ziua când toţi Lazării din tină
La Cuvântul lui Mesia vor primi din cer lumină.
Vor primi o viaţă nouă, viaţa cea nepieritoare
Îmbrăcaţi cu strai de nuntă în a cerului splendoare.