Oameni dragi

Am cunoscut în viaţã oameni sfinţi,
Mai preţioşi ca aurul din minã,
Care au ştiut a vieţui-n luminã
Şi-a fi, pentru copiii lor, pãrinţi.

Aşa fusese şi tãticul meu:
De o desãvârşitã bunãtate;
Nu a lãsat în urma lui, palate,
Dar mi L-a dat de mic, pe Dumnezeu.

De fapt, aşa-i porunca din strãbuni:
"De copilaş, întruna te sileşte,
Trãind cinstit, purtându-te omeneşte,
Un rai de fapte bune sã aduni!"

Aşa o ştiu pe surioara mea:
Cu faţa prietenoasã şi seninã,
De drag, de dor şi de ruşine, plinã,
Poate mai multã decât trebuia...

Atât de rar e omul de cuvânt:
Sã-i pese, realmente, cine este,
Sã nu fie de râs, sau de poveste
Şi-a nu trãi degeaba pe pãmânt!

Dacã vor fi sau nu vor fi umani
Cei care-n urma noastrã se ridicã,
Şi dacã de Hristos avea-vor fricã,
Vedea-vom nu acum: ci, peste ani! ...