Oaia răzvrătită

Dac-am fost oaia răzvrătită,
Ce am plecat din turma Ta,
Unde-am fost mereu păzită,
Și niciun greu nu mă lovea,

Dacă nu mi-a păsat de Tine,
Și pe drum străin am apucat,
De ce-ai mai venit după mine?
De ce tot Tu m-ai căutat?

Dac-am pătat lână mea albă
Cu noroiu-acestei lumi,
De ce mi-ai curățat-o adesea
Prin atâtea rugăciuni?

De ce, Isuse, sfânt Păstor,
Îți mai pierzi timpul cu mine?
Nu vezi că-s fiu risipitor?
Nu sunt vrednic eu de Tine…

Am fost atât de aproape
Să mă pierd în infinit,
Dar chiar de am plecat departe,
După mine ai venit.

Când eu strigam, semeț și crud
Că nu-mi mai trebuie harul Tău,
Că mai bine mă afund
Tot mai mult, oricât de rău,

Atuncea Tu, o mână caldă
Mi-ai întins în întuneric,
Și-ai făcut ochiul să-mi vadă
Dragostea ce eu n-o merit.

Glasul Tău de-odată-mi spune,
Că din mii și mii de turme,
Ai simțit doar cum, spre lume,
Se-ndreaptă ale mele urme:

„Chiar de par așa departe
De voi toți și de pământ,
Eu veghez și zi și noapte
Peste omul ce mi-i sfânt.

Iară când acesta cade,
Cand îi e anevoios
Să se ridice-n picioare,
Eu sunt cu el acolo jos.

Când această a Mea oiță
Plânge cu picioru-n laț,
Sunt cu ea în suferință
Singură n-am să o las.

Așa ai fost și tu, copile,
În prăpastie căzut.
Eu am fost mereu cu tine
Ce-ai simțit Eu am știut.

Când lacrima ți-a curs șuvoi
Promisiunea fiindcă n-ai ținut,
N-am dat în tine cu noroi,
Ci ți-am fost adesea scut.

Căci vrăjmașul căuta s-arunce
În tine cu mai mult păcat,
Până când în lanț te-ar duce,
De tine să fiu lepădat.

Te-am purtat mereu pe brațe,
Chiar și când nu ai simțit.
Indiferent de circumstanțe,
Rămâi al Meu copil iubit.

Mai încearcă înc-o dată.
Hai, ridică-te îți spun!
Te primesc din nou la masă,
Îți dau locul cela bun.

Lângă pieptul Meu de-acuma,
Să rămâi neîncetat,
Casa ta este doar turma
Unde Eu te-am așezat.

Hai, privește înspre Mine,
Nu te mai uita în jos.
Dacă Eu te strig pe nume,
De ce să te crezi păcătos?

Eu știu totul despre tine,
Chiar și ce este mai rău,
Și tot te iubesc copile.
Rămân de-a pururi Tatăl tău.

Și cum oierul larg zâmbește
Când își află din noua oaia,
Așa cerul te primește.
Vino și-ocupă-ți odaia!”

Amin.